miercuri, 24 august 2016

Ce are CEC-ul cu noi?

“Comisia Electorală Centrală este o instituţie publică permanentă fondată în vederea realizării politicii electorale, pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor. Valorile de bază ale CEC sunt: Integritate, impaţialitate, independenţă, transparenţă, responsabilitate şi profesionalism, credibilitate, receptivitate, inovaţie şi orientare spre cetăţean”.

CEC în timpul regimul comunist
CEC-ul a fost transformat într-o unealtă politică în timpul guvernării comuniste. Astfel, Voronin asigurîndu-și fotoliul prezidențial 8 ani consecutiv. Chiar și așa în timpul regimului comunist nu se auzea de falsificări în masă ca acum.

CEC-ul pro European
26 noiembrie 2014, partidul Patria condus de Renato Usatîi este exclus din lista electorală de către CEC. Evenimentul se producea cu doar 4 zile înainte de ziua desfășurării scrutinului parlamentar. Soartă, pe care urma s-o aibă și Partidul Socialiștilor dacă nu interveneau la timp structurile internationale. La baza deciziei de atunci a CEC stătea vaga idee  precum că Partidul Patria nu ar fi  raportat 8,156 mil. de lei. Bani care au fost primiți din străinătate prin intermediul Băncii de Economii. Deși, fapta formațiunii condusă de Usatîi n-a fost probată pînă în prezent, lucrurile nu s-au mișcat din loc, din contra au alunecat continuu.

Alegeri  locale generale  2015
Iunie 2015 a intrat în istorie ca anul cu cele mai mari falsificări înregistrate de la independență-n coace. Scrutin care i-a oferit lui Plahotniuc 80 la sută din totalitatea pîrghiilor administrative de nivel I și II, precum și controlul municipiului Chișinău prin persoana lui Chirtoacă.

Cel mai mult în cadrul campaniei din 2015 a uimit totuși democratul Țuțu, care oriplat de situația creată, se întreba în parlament  cum „La Colonița, în casa familiei Dumitru și Zinaida Ghimpu, sunt înregistrate 400 de persoane. Poate ne spuneți de unde are primarul degrevat din Băcioi acces la listele de la „Registru” și cum se deplasa acesta cu mașina de serviciu la toate treburile lui…”. Situație pe seama căreia am rîs cu toții.

Alegeri prezidențiale 2016
După falsificările în masă produse în iunie 2015  toți acuzam conducrea CEC car fi sub papucul păpușarului. Actualmente, coomponența structurii este alta, iar penibilitatea ei aceiași.

Zilele acestea CEC a stabilt numărul persoanelor cu drept de vot. Cifra este una exorbitant de mare, în condițiile în care țara este părăsită zilnic de 106 cetățeni, iar satele nostre vizibil sunt pusteite. Potrivit CEC, pe 30 octombrie 3 237 032 de cetățeni ar trebui să se prezinte la urnele de vot.

În timp ce, rezultatele preliminare ale recensămîntului din 2014, atestă contrariul. Mai exact,  pe teritoriul Republicii Moldova sunt 2.913.281 de persoane. Cu 323,751 de cetățeni mai puțin decît numărul indivizilor cu drept de vot înregistrați la CEC.

Or, pentru a se adeveri datele CEC, Republica Moldova ar trebui să aibă o populație de minin 4 mil de persoane, dintre care la 3mil să le revină dreptul de vot.

În felul dat, Plahotniuc și-a asigurat cîștigul prezidențial prin 323,751 de voturi, indiferent de numărul alegătorilor ce se vor prezenta la urne.  




joi, 18 august 2016

Plahotniuc, cu un PAMPERS nu poți lua președinția

PDM și-a făcut publică lista posibililor candidați pentru funcția de președinte a Republicii Moldova. Deși, mă așteptam să avem careva surprize, PD a mizat pe aceiași indivizi meschini arhi - cunoscuți tuturor, Marian Lupu, Pavel Filip şi Andrian Candu.

Deși, Plahotniuc nu este înclus în listă, el este capul ei, deci nu trebuie de trecut cu vederea, mai cu seamă după ampla campanie socială în care este încadrat.

Despre Vladimir Plahotniuc am scris anterior că începînd cu anul 2007 a fost monitorizat de Interpol. În 2011 ziarul adevărul scria că acesta deținea cetățenie dublă. Potrivit Înaltei Curți din Londra, Plahotniuc este beneficiarul direct al atacurilor raider la Victoria Bank, Banca de Economii și compania ASITO. Presa a scos la iveală că Plahotniuc mai este deținătorul unei vile de lux în Franța. Imobilul nefiind inclus în declarația sa de avere. Concomitent, de cînd se află la guvernare Plahotniuc a reușit să pună laba pe toate instițuțiile statului, dar și să acapareze cele mai importante holdinguri media din țară. În 2014, acesta figura în lista electorală PD la CEC în calitate de șomer.

Deși somer în acte, în 2014 Plahotniuc a reușit să îndestuleze moldovenii cu orez și hrișcă, și să acceadă din nou la guvernare.

Mai nou Plahotniuc consideră că cu un pachet de scutece oferit mămicilor care nasc la Centrul Mamei și Copilului poate cîștiga președinția.

Nu trebuie de trecut cu vederea nici campania lansată pe 16 august”Spune NU violenței în familie”. Deși,  spotul nici n-a reușit să fie vizualizat la Publika deja  era Breaking News: Campania ”Spune NU violenței în familie”, recorduri de vizualizări. Totodată, acesta a înregistrat zeci de comentarii și aproximativ trei sute de distribuiri pe Facebook.  Chiar și oficiul central al PD are mai mulți angajați decît spotul distribuit pe facebook. Hazliu de tot.


Ca și-n cazul canalelor TV, Plahotniuc întotdeauna și-a ținut fundația departe de numele său,  ca brusc acum în toate știrile difuzate de mediile sale să apără denumirea Fundaţia lui Vlad Plahotniuc "EDELWEISS". În felul ăsta omul se pregătește să fie președinte.
 

Următorul candidat pentru prezidențiale este finul Candu.  Fidelitatea finului nu poate fi înlocuită cu nimic, nu întîmplător acesta a participat la privatizarea ilegală a mai multor proprietăți de stat în favoarea păpușarului. Totodată, în calitatea sa de deputat, Candu  a semnat mai multe documente administrative ale unei companii off-shore înregistrate în Olanda sfidînd astfel legea. Candu este  și director general la Prime Management SRL, proprietatea păpușarului.

Potrivit unor experți, Marian Lupu a contribuit la tăinuirea crimei din Pădurea Domnească la comanda păpușarului. La rîndul său, ex-vice ministrul Ghenadie Cosovan îl acuza pe Lupu, în anul 2011, că ar fi bun amic cu interlopul Midoni, alias «Bidon» care ar fi spălat bani prin intermediul firmei Metalferos şi Franzeluţa.

Pavel Filip-fost  director Tutun CTC și al fabricii Bucuria. Din postura sa de Ministru al Tehnologiilor a menținut intenționat prețul înalt la pașapoartele biometrice la comanda păpușarului. Mai mult decît atît,  în timpul conducerii sale, Întreprinderea Registru a fost supusă unui atac raider. Ulterior, însuşi întreprinderea a fost acuzată că a efectuat atacuri raider asupra micilor antreprenori. 

Din funcția de prim-ministru, Filip  ne-a făcut pe toți complici la furtul miliardului. A promis dezghețarea acordului cu FMI pînă la începtul lunii iunie, lucru neîntîmplat pînă în prezent. Referindu -se la subiectul dat, renumitul analist Vlad Socor  a menționat „FMI nici pe departe nu a căzut de acord să reînnoiască finanţarea pentru RM; Guvernarea actuală creează o impresie falsă despre disponibilitatea Fondului”. A majorat salariile la medici, dar le-a tăiat sporurile salariale, ceea ce înseamnă că salariul actual este mai mic decît pînă la majorare.


De un asemenea președinte are nevoie Moldova?


 




marți, 26 iulie 2016

Chirtoacă va pleca în șuturi?

Dorin Chirtoacă este cu siguranță cel mai detestat edil al capitalei, motiv pentru care nu este exclus ca va pleca în șuturi.

Referendum???
Încă în 2013 Igor Dodon susținea deschis ideea organizării unui referendum pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă. Deși, acumulase 90 de mii de semnături pentru declanșarea plebiscitului, cu 30 de mii mai mult decît norma admisibilă,  președintele CEC, Iurie Ciocan, ca și-n cazul semnăturilor colectate de DA recent, a spus că acestea nu aveau  nicio valoare juridică. Or, ceea ce a făcut Ciocan n-a fost altceva decît un gest obscen în adresa chișinăuienilor mai întîi, ulterior către întreaga țară.

Apropo, o bună parte a societății civile, mari adepți ai întegrării europene criticau adînc decizia PSRM, ca acum inșii, de pe pozițiile de consilieri municipali,  să lupte cot la cot cu cei pe care-i criticau 3 ani în urmă, pentru demiterea primarului general.

Despre demiterea lui Chirtoacă, Igor Dodon vorbea și-n timpul campaniei electorale locale. Situație trecută pe lîngă urechile multora care se amuzau de decizia respectivă. Ca să regrete enorm după ce Chirtoacă a venit la cîrma primăriei al treilea mandat consecutiv.


Despre demararea unui referendum pentru demiterea lui Chirtoacă vorbea însuși președintele fracțiunii PSRM la începutul mandatului, idee care nu s-a soldat cu vreun real folos. Respectiv, a fost necesar ca ea să pice de 3 ori, ca ulterior consilierii PPEM s-o relanseze și să culeagă laurii în rîndurile votanților. Ca la moldoveni...

Reiese că atunci cînd o lansa PSRM veneau tancurile rușești, acum cînd e lansată de PPEM vin tancurile cui?

Un lucru este cert, Chirtoacă nu-și va sfîrși mandatul în aplauze. În situația sa va fi mai rău decît în cazul lui Ghimpu.

Teamă mi-e ca urgența nu-i va fi de un real folos.


miercuri, 20 iulie 2016

Chirtoacă a adus Europa în curțile funcționarilor PL

În timp ce primarul Chirtoacă se vaicără la tv că i se taie bugetul anual, funcționarii publici, aflați în subdiviziunea sa,  se îmbogățesc vizibil de la an la an și asta  în condiții de austeritate.
...
Mă voi referi doar la cîțiva din ei care în tot acest răstimp sunt mîina dreaptă a primarului Chirtoacă.
...
Vadim Brînzaniuc- din anul 2009 devine specialist principal în cadrul Direcției Relații cu Publicul din cadrul primăriei Chișinău. Din postura respectivă Brînzaniuc ridica lunar un salariu de  2642 de lei, anual 32 de mii de lei. Anul următor, Brînzaniuc este avansat în funcția de șef al Direcției Relații cu Publicul. Din poziția dată, Brîzaniuc a declarat un salariu anual de 100 de mii de lei, ceea ce- ar însemna  5 mii  de euro la cursul de astăzi de 21, 85 lei.

În declarația pe venit pentru anul 2014 Brînzaniuc declară 2 mașini, o Skoda Superb nou-nouță, produsă în anul 2014 valoarea căreia este de 22 de mii de euro și un   Land Rover-ul prețul căruia este mult peste a Skodei. Precum și o casă cu 2 nivele dată în expluatare în 2014.  Potrivit cadastrului, imobilul este estimat la  1.515.590 de lei.

Așa cum am menționat mai sus, Brîzaniuc a declarat pentru anul 2014 un venit anual de 100 de mii de lei din salariu de funcționar public, la care se adaugă 153 de mii de lei, bani obținuți de soția sa. În total, familia Brînzaniuc în 2014 a avut venituri  de 11 mii 578 de euro. Sumă care nicidecum nu justifică luxul funcționarului de la primărie.
Deși a fost luat la ochi de CNI, Brînzaniuc a scăpat basma curată.

Veronica Herța- despre ia Ghimpu a menționat de mai multe ori car putea fi viitorul edil al capitalei. Herța este cea care gestionează banii la primărie după bunul plac al lui Chirtoacă. Aflată în fruntea Direcției Finanțe, Herța a îndicat pentru anul 2014 venituri de 215 mii 598 de lei, dintre care  94 351 lei le-a obţinut din indemnizaţia de maternitate pentru creşterea copilului, asta în timp ce îndemnizația unică la naștere este de 400 de lei lunar. Ce salariu trebuie să aibă dna Herța pentru a beneficia de o așa îndemnizație?  La care se adaugă două case, un teren agricol, un automobil Hyundai, cumpărat în 2008, în valoare de 85 000 lei.  Herța a fost vizată și de CNI, pentrucă nu și-ar fi declarat alte cîteva terenuri și conturi bancare.

Vlad Coteț- este numit vice­pri­ma­r al  municipiului Chi­și­nău în anul 2007 a dată cu venirea lui Chirtoacă în fruntea instituției.  În decurs de 4 ani, a reușit să-și procure un palat imens situat în suburbia capitalei. Coteț s-a lăudat lumii întregi că conduce și-un automobil pe măsura sa, mai exact o mașină de model Toyota, pro­cu­rată în lea­sing încă în 2008. Prețul unui asemenea automobil pornește de la 17 mii de euro. În timp ce-n declarația pe venit soții Coteț au menționat un venit anual de 260 de mii de lei.   Actualmente, Coteț se află în arest pentru luare de mită în proporții deosebit de mari.


Mihai Moldovanu- este unul din cei mai avuți  consilieri locali. Deține la activ o casă de toată frumusețea situată în sectorul Botanica al capitalei, valoarea căreia se ridică la 6 milioane de lei. Precum și 2 apartamente. Soții Moldovanu se laudă și cu două firme specializate în creșterea păsărilor și animalelor. Potrivit ziarului de gardă, Moldovanu gestionează și o firmă de detectivi particulari. Deși se vaicără că salariul de consilier e mic, nicidecum nu cedează locul altuia.

Iurie Nastas- a intrat în gura presei după ce- a fost prezent la vînătoarea din pădurea Domnească soldată cu moartea lui Sorin Paciu. Despre Năstas se cunoaște că ar fi un burghez al capitalei. Are afaceri în domeniul extragerii pietrișului și a pietrei. Se află în CMC doar pentru ași proteja averile.

Vadim Cojușneanu-supranumit stăpînul cimitirilor.  Cîndva fost șofer al lui Voronin,  actualmente, consilier municipal pe listele PL, precum și direc­to­r ÎM Com­bi­na­tul Ser­vi­cii Fune­rare. Din funcția respectivă Cojușneanu a pus pe roate o afacere  cu cavouri destul de profitabilă. Prețul unui mormînt în 2010 varia între 1000 si 3000 de lei în funcție de loc. Tot Cojușneanu ar fi proprietarul unei firme de construcții.

Mariana Lungu- potrivit declarației pe venit, în 2014 Lungu ar fi încasat 69 de mii 600 de lei din activitatea de consilier. Pe cînd, soțul său cu 15 mii 600 de lei mai puțin. Este posesoarea unei vile situate în comuna Tohatin, despre care presa a scris că din banii publici și-ar fi construit drum pînă-n poarta sa, ceilalți locatari ai suburbiei au fost dezavantajați. E clar de ce.  Mai deține 3 terenuri, dintre care unul cu scop agricol. Lungu este și administratoarea Manejului de atletică uşoară din Chişinău și consilier municipal pe listele PL din  2011.


Lista poate continua la infinit…

P.S. Chirtoacă  în decurs de 9 ani în loc să transforme Chișinăul într-o capitală europeană cum a promis, a adus Europa în curțile funcționarilor PL.






joi, 14 iulie 2016

Șalaru merge împotriva constituției

Șalaru a intrat în gura lumii datorită meseriei îmbrățișate la universitate de doctor veterinar. Lucru care nu –i prea priește în acest moment. Nu întîmplător în biografia sa,  menționează că este absolventul Universității de Medicină și Farmacie Nicolae Testimițeanu. Deși, veterinăria e specifică Universității Agrare.

Șalaru și independența
Între 1990-1994, a fost deputat în parlamentul Republicii Moldova. Puțin cunosc însă, că în calitatea sa de legislator la un moment dat a refuzat să voteze pentru Declarația de Independență a țării. Motivul invocat suna astfel:  „nu recunosc şi nu am recunoscut niciodată statul Republica Moldova, optez constant pentru reunificarea Basarabiei cu România”.

Or, în alte părți persoana care nu recunoaște sau se îndoiește de existența unui stat este expulzată de pe teritoriul acelei țări, dar nu i se oferă pîrghii administrative ca la noi.

Șalaru și tancurile
De cînd s-a aciut în fruntea Ministerului Apărări, Șalaru lucrează parcă intenționat împotriva statalității țării.  Mai întîi a demontat tancul din faţa Brigăzii II, Infanterie motorizată „Ştefan cel Mare". A crezut probabil că astfel va scăpa de ruși. După care a urmat retorica pro NATO cu care sfidează mereu constituția Republicii Moldova.

 “Scopul NATO este de a ajuta Moldova în crearea unei armate moderne, capabile să se apere singură”. De cine să se apere dle Șalaru?

În primul rînd nu avem de cine să ne apărăm. Conflictul transnistrean și staționarea armatei ruse pe teritoriul țării sunt subiecte care n-au fost remediate pe parcursul a 25 de ani, din considerentul că cei ce s-au ocupat de acțiunile respective au fost deștepți alde dumneata.

În al doilea rînd, în cazul izbucnirii unui război armata locală, chiar și instruită de militarii NATO, este incapabilă să facă față unei posibile invazii.

În al treilea rînd, dumneavoastră că cetățean al acestei țări mergeți împotriva majorității care se pronunță împotriva NATO.


Or, ceea ce promovați cu insistență în acest moment nu este altceva decît instigație la ură și dezordine în masă. Fapt pentru care ar trebui să fiți tras la răspundere penală.

miercuri, 6 iulie 2016

Plahotniuc și Sindromul DOWN

La începutul lunii mai  2016, Plahotniuc, pe furiș, a întreprins o vizită în SUA, scopul căreia nici pînă acum n-a fost elucidat pînă la final. Întîlnirea i-a ridicat nițel “avtoritetul” păpușarului pentru organizarea  Forumului oamenilor de afaceri "Republica Moldova în noul context regional", dar nu suficient de mult pentru al impresiona pe însuși  Barroso.

Deși, evenimentul se preconiza a fi mega, în fapt s-a dovedit a fi unul nesemnificativ. Lucru rezultat din însuși “prezența numeroasă” a persoanelor la evenimentul propriu-zis. Deși toți se așteptau ca ex-președintele Comisiei Europene să laude intens activitatea oligarhului, acesta s-a rezumat în a critica dur îndeletnicirea guvernării, și a dat de înșeles că UE nu va sprijini în ruptul capului mahinațiile sale.

Imediat după aceste” evenimente grandioase” și laude excesive pe facebook, mediile lui Plahotniuc  au încercat să dezvăluie misterul pentru cititori,  prin  realizarea a două mega interviuri. Convorbiri în care nici pînă acum nu mi -e prea clar, în care a vorbit Plahotniuc și-n care asistentul său, deoarece decalajul între felul de-a gîndi și-a se exprima la păpușar este enorm. Or, lui Plahotniuc îi lipsesc ambele calități.

Ca să fie cît mai popular, Plahotniuc și-a amintit și de cultură. “Am amintiri plăcute şi calde legate de Dumitru Matcovschi, un om inteligent, înțelept și curajos, pe care mă simt norocos că am avut ocazia să îl cunosc în viață. Îmi amintesc cu drag de toate întâlnirile noastre, la fel cum probabil își amintesc mereu rudele sale, prietenii, consătenii, oamenii apropiați care l-au apreciat și care îi promovează opera în continuare”, menționează pe pagina sa oficială.  Ce fel de politician care nu îmbrățisează arta? Măcar de nevoie, dacă nu de voie.

În consecutivitatea evenimentelor se înscrie și recentul eveniment realizat de ambasada SUA la Chișinău cu ocazia  Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii, unde “Plahotniuc ca un important sprijin al SUA și politician cu renume al Moldovei” a fost nelipsit. S-o fi autoinvitat sau totuși a fost invitat?

Un lucru este cert oricare n-ar fi formula, nu-i stă bine unui ambasador să se întrețină cu un om care a intrat în dezgrația poporului, că o poate sfîrși ca el.


P.S. Plahotniuc suferă de sindromul DOWN, motiv pentru care toți trebuie să-l accepte așa cum este. 

vineri, 1 iulie 2016

Negru și Bogatu penetrează adînc buzunarele lui Plahotniuc

După ce-a fost arestat Filat în plenul parlamentului, 15 octombrie 2015,  marii editorialiști ai Ziarului Național, rînd pe rînd au înclinat condeiul spre PD. Luptînd cu ardoare cu însuși Filat la început, după cu Dodon, Năstase care sunt și principalii oponenți a lui Plahotniuc în campania pentru prezidențiale.
….

Negru și Bogatu
Negru și Bogatu au devenit “faimoși” datorită trustului Jurnal care de-a lungul timpului a reușit să-i transforme în mari vedete. Mai întîi prin intermediul ziarului Jurnal, ulterior și prin oferirea spațiului de emisie pentru talk-show-ul  cu același nume. 

Recunosc, că datorită monotoniei dialogului dintre cei doi, n-am avut niciodată răbdarea de-ai asculta pînă la final, de aceea, deseori m-am întrebat care a fost valoarea acestei emisiuni pentru Jurnal TV.

Un lucru este cert, la Jurnal,  Plahotniuc - Filat erau principalii inamici  a lui Negru și Bogatu. Ca azi, cu aceiași ardoare, doar că pe banii păpușarului, să bată cu bîta în trustul Jurnal, în Victor și Viorel Țopa, Andrei Năstase și Platforma DA.

Editorialiști mici pe bani mulți
Ajunși la Ziarul Național, publicație care se presupune a fi a lui Filat, Negru și Bogatu pentru ași păstra imparțialitatea au început a lupta cu Beria, Hitler, Stalin, numai nu cu oponenții PLDM. N-au lăudat vreodată activitatea partidului sau cea a guvernului Filat. Deși, banii pe care-i ridicau lună de lună erau destui de mulți.

Imediat după arestul lui Filat din 15 octombrie 2015, atît Negru cît și Bogatu au reacționat prompt. În editorialele ce-au urmat există doar comparații dintre Filat și alți prim-miniștri reținuți în timpul mandatelor, expresii de genul: dacă e vinovat Filat atunci să fie pedepsit, justiția  să-și facă meseria, etc. Indicii care au și pregătit opinia publică cu arestul definitiv al liderului PLDM, astfel încît nimeni din susținătorii săi să nu-l susțină în acest moment. Exact cum și-a dorit chiar păpușarul.

Bogatu, invitat de top la Fabrika
Săptămîna trecută, prezent în cadrul emisiunii Fabrika, Bogatu a spus-o deschis: candidatul PD este unicul care poate lua președinția.  Lucru repetat în cadrul altei emisiuni de la Unimedia.

Să nu uităm că Negru și Bogatu au acces la toate mediile, respectiv opinia lor este preluată automat și promovată intens. Mai cu seamă că Vocea Basarabiei i-a preluat ca editorialiști TV, și le-a oferit spațiu de emisie pentru emisiunea Negru și Bogatu.

Iar, dacă n-ați observant pînă acum Negru și Bogatu vorbesc pozitiv de Plahotniuc de juma de an, timp în care  penetrează adînc buzunarele păpușarului. Și totul doar pentru binele poporului.


Așa că, orice n-ar întreprinde acum DA, PSRM, etc, oricum Plahotniuc va cîștiga.

miercuri, 22 iunie 2016

Maia Sandu nu întrunește condițiile pentru funcția de președinte

Pe 20 iunie a expirat termenul limită înaintat de PPDA pentru desemnarea unui candidat unic al opoziției, pentru alegerile prezidențiale din 30 octombrie.  Deși, propunerea a fost lansată la începutul lunii de către Andrei Năstase, liderii opoziției așa și nu s-au așezat la masa negocierilor. Nici chiar Maia Sandu care susținea intens revendicările protestatarilor și cerințele lui  Andrei Năstase n-a binevoit să se întîlnească cu acesta din cîteva considerente.

Și anume:
-       -  Maia Sandu se vede deja președintele Moldovei, deci, automat și  candidatul unic al opoziției parlamentare. Motiv pentru care dînsa n-are de ce se prezinte la aceste tratative. La baza deciziei sale stau 2 argumente. Primul - sondajele. Al doilea, susținerea partenerilor externi, printre care SUA.

-       -  În al doilea rînd, Maia Sandu este candidatul cel mai agreat de Plahotniuc. Motivul este simplu, un candidat pătat cu sîngle păpușarului automat face parte din sistem.

Chiar și așa există o mică nuanță care o împiedică pe Sandu să ajungă președinte. Potrivit articolul 78 din constituție, candidatul pentru această funcție trebuie să aibă minim 10 ani, constanți, locuiți pe teritoriul țării. Nuanță pe care Sandu n-o întrunește nicidecum.
Chiar și așa, dacă ar fi să mergem pe logica Maiei Sandu, atunci Dodon ar trebui să aibă întîietate la capitolul desemnarea candidatului unic. Potrivit sondajelor, liderul PSRM este favoritul moldovenilor, concomitent se bucură de sprijinul partenerilor externi și întruneșete toate cerințele stipulate în constituția Republicii Moldova. Plus la toate, PSRM a fost primul partid care și-a anunțat candidatura pentru prezidențiale, iar  Dodon  a fost alesul biroului politic al partidului, nicidecum  nu s-a înaintat de unul singur ca în cazul Maiei Sandu.
...
Dodon ca exponent al opoziției parlamentare, ca partid ce se bucură de încrederea majorității, stînga, centru-stînga, ba chiar la moment și-o parte a drepții l-ar vota,  nu va ceda în ruptul capului în fața altui candidat, oricine n-ar fi el. Deci, demersul lui Andrei Năstase în cazul acestuia nu-și avea sensul.
Usatîi, nu poate candida deoarece n-are vîrsta necesară. Plus la toate ca și-n cazul Maiei Sandu, Renat n-are 10 ani trăiți concomitent pe teritoriul Republicii Molodova, lucru stabilit în  articolul  78  din constituție.

Astfel, nici Sandu, nici Usatîi nu întrunesc criteriile pentru această funcție.

Rămîne Andrei Năstase.

Dacă lasăm la o parte sondajele, atunci Andrei Năstase întradevăr se bucură de-o popularitate imensă în rîndurile cetățenilor, lucru neîntîlnit pînă acum în țara noastră, dar nu suficient de mult  pentru al învinge pe însuși Plahotniuc și sistemul acestuia.  Chiar și așa, dintre Sandu, Leancă și Usatîi,  Năstase este candidatul cel mai oportun acum. Mai cu seamă că el a fost înaintat spre această funcție de însuși cetățenii prezenți la miting. De susținerea cărora va și benificia în ambele tururi de scrutin. Fie că  place asta lui Sandu , Leancă și  Usatîi.

Lui Dodon îi e  totuna.

Concluzie: Turul II va fi extrem de incisiv, atît Dodon cît și Năstase sunt destoinici către această funcție. Chiar și așa, votul rămîne după noi.


miercuri, 15 iunie 2016

R.Moldova fabrica de cadre pentru export

Actualmente, pe teritoriul Republicii Moldova activează 31 de universități, dintre care doar 27 sunt acreditate de către ministerul Educației. Și cam atîtea colegii, situația carora nu diferă cu nimic de cea a instituțiilor superioare de învățămînt.

Fiecare din aceste universități admit la studii anual în jur de 500-600 de studenți, cu preponderență în bază de contract. Respectiv, în decurs de-un an, în Republica Molodva studiază circa 18 mii de adolescenți, dintre care 5 mii, an de an,  sunt beneficiarii unor diplome a căror valoare nu este recunoscută nici acasă.

10% din aceștea aleg să profeseze. Din acești 10% rar unde poți întîlni un medic competent, un educator dedicat și un prof sîrguincios.

Alți 90% aleg străinătatea.

Potrivit Biroului de Statistică,  zilnic, Republica Molodva este părăsită de 160 de tineri. Lunar 4800, anaul 57 600 de oameni, cu vîrste cuprinse între 25 și 45 de ani, pleacă în străinătate.

Respectiv, toți care dețin o diplomă de studii superioare după absolvire nu se regăsesc acasă.

Situația este destul de complicată. Avem domenii, precum sănătatea, educația, industria ușoară neacoperite, pe de alta aveam un conveier de universități, care pentru cîțiva bănuți rulează muncitori la negru an de an.

Ce trebuie de făcut?

Întrebată despre acest lucru în sala plenului parlamentului, ministra Educației, Corina Fusu, a răspuns: „instituțiile neacreditate vor funcționa pînă vor dipărea de la sine”. La celelalte întrebări, practic n-a avut răspuns.

Cu astfel de răspunsuri, orice alt ministru, dintr-o altă țară, ar fi fost repus imediat din drepturi, al nostru însă, își continuă activitatea chiar și după moțiunea simplă din 9 iunie curent.

PS. Republica Molodva este probabil singura țară din lume care exportă la negru muncitori cu diplome de studii superioare. Lucru cu care guvernanții se mai și mîndresc...



miercuri, 8 iunie 2016

Unde-i Maia Sandu?

Maia Sandu este un personaj destul de dubios. Apare public cînd îi convine păpușarului și se retrage pînă la un nou atac.
.............................................
Ultima apariție publică a doamnei Sandu datează cu luna aprilie la Interpol, de atunci pînă acum Maia Sandu a dispărut subit. Metodă aplicată pe deplin de Timofti pe parcursul celor  4 ani.

În cadrul unei emisiuni tv, Maia Sandu a declarat că candidatul opoziției pentru prezidențiale trebuie să fie persoana care va întruni sprijinul partenerilor externi, și se va bucura de cea mai mare încredere din partea cetățenilor. Respectiv, dînsa a dat de înțeles că este candidatul ideal. Doar că lucrurile s-au cam inversat de-atunci.

Sondajul realizat de Lake Research Partners, la comanda The National Democratic Institute evidențiază o situație deloc bună pentru dna Sandu,  care ar acumula doar 14% din sufragii pentru prezidențiale, iar  Andrei Năstase 13%. În schimb la parlamentare lucrurile stau diferit. Astfel, PPDA ar acumula 14%, pe cînd PAS doar 12%. Deci, în orice formulă posibilă Năstase o devansează pe Maia Sandu.

Însuși, Năstase a declarat recent că beneficiază în egală măsură ca și Sandu de sprijinul partenerilor externi, doar că spre deosebire de ea și Plahotniuc, el nu-și afișează întîlnirile public.

Deci, teoriile doamnei Sandu au trecut în faza de uzură.

Recent, Andrei Năstase, mama și familia acestuia au fost supuși unui atac fără precedent de către păpușar. Nimeni din opoziția extraparlamentară, n-au ieșit cu o poziție în acest sens. Nici măcar Maia Sandu în fața căreia Năstase ar trebui să cedeze funcția de președinte, doar pentrucă este femeie.

În contextul dat reamintesc, de cînd s-a anunțat formarea PAS, nici Maia Sandu, nici partidul său, n-au fost supuse atacurilor publice din partea mediilor lui Plahotniuc. În schimb, în PPDA se bate zilnic cu bîta.

E clar de ce?

PS: Maia Sandu acționează la fel de obscur ca Plahotniuc, reieșind din propriile raționamente. Votînd-o pe ea președinte, îl primim la pachet premier pe Plahotniuc.






miercuri, 1 iunie 2016

Plahotniuc un balon dezumflat

Plahotniuc și-a pierdut încrederea de altădată, atît în rîndurile cetățenilor cît și a partenerilor externi, iar la moment este un balon pe calea de-a se dezumfla complet.

Declinul acestuia datează cu anul 2012, cînd  avocații Țopilor și înalta curte de la Londra l-au demascat pe păpușar și definit drept unicul vinovat de furtul sistemului bancar din țară.

Acuzațiilor de mai sus s-au alăturat altele anul trecut. Potrivit cărora, se evidenția activitatea de proxenet a păpușarului și manipulările josnice la care recurgea cu fiecare dintre partenerii săi externi.

Acțiunile sale recente, vizita în SUA, venirea lui Barroso,  nu reprezintă altceva decît un gol imens, realizate cu un singur scop, mimarea unei puteri inexistente, prin inducerea fricii în rîndurile cetățenilor, manipularea acestora prin intermediul   cîtorva televiziuni, a cîtorva bloggeri înfometați și a altor sute de primari potlogari. Luate pe ansamblu acestea reprezintă 5% din tot ce-a fost cîndva imperiul Plahotniuc.

Ce-ar fi să dispară și aceste 5%? Am scăpa țara de bandiți, am curăța guvernarea de plahotniuci. Doar 5% care depind nemijlocit de  noi  dacă vom:
-         - boicota mediile lui Plahotniuc;
-         - presiuni constante asupra guvernării;
-    - demascarea tuturor măscăricilor pediști și acțiunile acestora din cadrul structurilor locale și raionale.


Să purcedem la treabă moldoveni, balonul Plahotniuc e aproape dezumflat. Pînă la alegeri îl dezumflăm complet.

miercuri, 25 mai 2016

Ghimpu recunoaște că alegerile prezidențiale vor fi falsificate

Deși, campania electorală n-a început de facto, Ghimpu recunoaște că alegerile prezidențiale vor fi falsificate.

Prezent în cadrul unei emisiuni tv, Ghimpu s-a arătat ferm convins că opoziția n-are nicio șansă să ia președinția în fața candidatului PD. „Nu ajunge Dodon președinte cum nu voi avea eu 20 de ani. Nici Maia Sandu nu are nicio șansă la prezidențiale. Avem un plan. Pentru ce am mai intrat noi în nunta asta?”, a declarat Mihai Ghimpu.

Reieșind din dinamica evenimentelor ce au loc în ultima perioadă de timp, ajungem la concluzia că planul expus de Ghimpu s-ar adeveri  extrem de simplu și rapid.

În primul rînd, pe 11 februarie 2016 a expirat mandatul actualei componențe CEC. Actualmente, ne aflăm spre sfîrșitul lunii mai, iar comisiile parlamentare așa și n-au avizat pozitiv noua componență propusă spre examinare.

Din practica desfășurării ședințelor ordinare, tempoul examinării proiectelor de legi, s-ar putea ca și după alegerile prezidențiale, stabilite pentru 30 octombrie, să avem aceeași componență CEC, în frunte cu incontestabilul Iurie Ciocan, maestru emerit în falsificat. Mai cu seamă că se apropie vacanța parlamentară.

Doar, este cunoscut faptul că guvernarea Plahotniuc are nevoie de-o lună pentru pregătiri, pînă la începerea sesiunii toamnă-iarnă, și instantaneu ne trezim cu 1 octombrie la geam, cînd Ciocan va urmări personal printarea buletinelor de vot.

În al doilea rînd, Plahotniuc așa și n-a renunțat la visul său de-a conduce Republica Moldova. Referindu-se la subiectul dat, fostul membru PD, Stela Jantuan, susținea recent că păpușarul ar putea reveni în forță în timpul sezonului estival. Mai exact iulie-august, cînd toți suntem în vacanță.

Astfel, în formula Ciocan la CEC și Tănase la CC, Plahotniuc poate deveni și președinte.






marți, 17 mai 2016

Maia Sandu să stea la Pușcărie nu la Președinție

Pe 15 mai  a avut loc  congresul de constituire PAS. Cum și era de așteptat în fruntea partidului a fost aleasă cea mai „integră persoană” din politicul actual.




Din start imi permit a menționa că dna Sandu vorbește în termeni absolut abstracți politicului actual, deoarece dînsa personal a trădat de rînd cu toți. Iar trădarea la care face aluzie e tocmai cea de pe timpul cînd era membră a guvernului. Trădare pe seama căreia își clădește acum imaginea.

Dar, pînă ami înșira argumentele, vă propun doar un fragment din discursul, de la  primul congres al PAS,  al Maiei Sandu: “ După 25 de ani ne-am ales cu un stat capturat și cu o țară care dă bir cu fugiții. Am pornit acest proiect politic mai mult de nevoie decît de voie, asta după ce-am asistat la încă o trădare din partea clasei politice”.

În cele ce urmează moi voi referi strict la trădarea de care vorbește dumneaei…

Ajunsă în fruntea Ministerului Educației, Maia Sandu a instituit reforma concesionării instituțiilor de învațămînt. În consecință ne-am ales cu instituții părăsite, dar întreținute tot din fondurile alocate anual de stat.

Maia Sandu  personal a participat la furtul secolului prin  semnarea, mascarea  și tăinuirea acestui jaf.  Deci, dînsa automat ar trebui să ajungă pe mîna Procurorilor Anticorupție , și chiar la pușcărie. Ideea este împărtășită și de Ion Dron:”Fostă membră a Guvernului, reprezentantul acestui partid, care semnat pentru furtul unui miliard, astăzi vine să ne fericească cu 50 de ani înainte. De unde vine banul? Nu din miliardul cela se mai face un partid pentru a salva un alt partid?”.

Apropo, prin intermediul acestui furt Maia Sandu  ne-a făcut automat datori la stat pentru următorii 25 de ani. Și a obligat la rîndu-i, actuala guvernare să împrumute bani din România pentru achitarea pensiilor, în timp ce datoria externă a RM crește zilnic cu 10 mil de lei.

În anul 2014, cu privire la asigurararea stabilității macroeconomice, Maia Sandu, împreună cu componența  guvernului Leancă, semnează pentru acordarea creditelor de 9,5 miliarde de lei băncilor falimentare, BEM, Unibank și Banca Socială. Deși, cu toții știam că  injectarea era ineficientă.

Deci, Maia Sandu conștientă de propriile acțiuni a lipsit toți pensionarii timp de un an și 2 luni de pensia lunară.  Sau altfel spus, 474 705 mii de persoane ar fi beneficiat de pensii în valoare de 1667,7 lei lunar timp de un an, ceea ce le-ar fi permis să ducă un trai aproape decent.

În contextul, în care fondul de pensii stabilit pentru anul 2015 a fost de 8 miliarde 730 de mil.

Deci, printr-o hotărîre greșită de guvern, statul a pierdut mai mult decît valorea anală a veniturilor persoanelor în etate.

Pe scurt: Maia Sandu trebuie să stea la Pușcărie nu la Președinție.


miercuri, 11 mai 2016

Autodenunțul lui A.Tănase

Azi dimineață, am dat cu ochii peste o postare de-a „marelui jurist” al neamului A. Tănase. Pe pagina sa de facebook, acesta plasează o poză, sub care este scris Plata Marii Adunări Naționale.

Hazliu. În psihoanaliză fenomenul se numește parapraxie. Adică, cînd cineva involuntar pronunță ceea la ce se gîndește permanent, la ce visează, ce-și dorește, ce solicită…

E știut faptul, că acest Tănase a emis mai multe decizii dubioase. Doar cazul cu anularea dreptului președintelui țării de a numi candidatura premierului cît face. Sau anularea prevederii constituționale că președintele e ales de parlament. Sau interdicția pentru un premier demis pentru suspiciune de corupție de a deține funcția pe viață!.

Decizia se referea la Filat. Cînd însă la funcția dată s-a înaintat Plahotniuc, demis și el pentru preluarea afacerilor unor businessmani, deci, pentru corupție, Tănase și-a schimbat brusc macazul.

În toate cazurile, tipul a fost acuzat că a făcuto din interese, inclusiv materiale.
Iată și confirmarea. Tănase practic s-a autodenunțat. Ce probe mai vreți?

Vorba ceea-pasărea pe limba ei piere…
L-a dat propria limbă de golJ

Chiar va rog domnule Tănase, scrieți mai des pe facebook. Sunt sigură că aveți încă multe a ne spune….