Am
obosit s-o aud pe preşedintele PNL, Vitalia Pavlicenco strigând de
fiecare dată, la toate canalele media „Unirea cu România”, de
parcă aceasta ar fi unica oportunitate care ne-ar salva de sărăcia
existentă.
La
unison şi în tandem cu ea este şi Acţiunea Civică 2012, care
susţinută de banii Bucureştiului, nu încetează să obosească
populaţia cu acţiunile lor în preajma zilei de 1 decembrie. De
parcă încercuirea Guvernului ar contribui oarecum la apropierea
celor două maluri.
Deja
şi Mihai Ghimpu a conştientizat faptul că unirea nu va avea loc
niciodată, poziţionându-şi ideile spre apropierea de UE prin
intermediul parafării Acordului Parteneriatului Estic de la Vilnius.
La
polul opus PNL-ului se înscriu perfect acţiunile PSRM-ului în
frunte cu Dodon, care propun crearea Moldovei Federale. Şi dacă în
primul caz, 15 la sută din totalul cetăţenilor din Republica
Moldova susţin unirea cu România, atunci acţiunea lui Dodon este
susţinută doar de el şi membrii partidului pe care îl conduce.
Şi de această dată d-nul Dodon a uitat cu desăvârşire de suprafaţa Republicii Moldova, de poziţia autoproclamatei republici Transnistrene şi de statutul autonomiei. De asemenea uită că fiecare din aceste diviziuni este condusă de câte „un preşedinte” ales la rândul său în mod democratic.
În acest fel despre ce fel de federalizare poate fi vorba? Cum poate Republica Moldova să fie condusă de un preşedinte şi un parlament bicameral (senat şi camera deputaţilor), aleşi de către populaţia celor trei subiecţi? Cum poate ţara avea un statut neutru şi demilitarizat, din moment ce suntem înarmaţi până-n măduva oaselor?
În Republica Moldova nu este loc pentru un preşedinte desemnat prin vot unanim de majoritatea populaţiei, dar altminteri de soluţiile lui Dodon şi Pavlicenco. Astfel, aceşti actori politici marginali aduc o mare doză de incertitudine şi instabilitate politică, provoacă conflicte civice şi interetnice, încercînd prin toate pîrghiile şi instrumentele pe care le deţin să deturneze parcursul european.
Speranţa
lor constă în faptul, că prin marşuri, pichete, flasmoburi, vor
repeta violenţele din Bălţi şi Cahul, compromiţînd imaginea
ţării. În aşa caz, cine va semna acordul de asociere cu un stat,
în care au apărut ciocniri şi violenţe interetnice?
Fiecare
o face de pe propriul cîmp electoral. Astfel, extrema dreaptă şi
extrema stîngă lucrează sincronizat contra interesului naţional.
Treziţi-vă
doamnelor şi domnilor politicieni şi coborâţi cu picioarele pe
pământ!!!