miercuri, 30 septembrie 2020

Pseudo-românul Țîcu

 

Țîcu uimește din nou.

Într-o declarație pentru Comisia Electorală Centrală, semnată la 2 septembrie curent, Octavian Țîcu, declară pe propria răspundere că posedă limba de stat, adică moldoveneasca.

Este probabil cel mai mare antisucces înregistrat de un unionist prin această afirmație.

Se întîmplă în plină campanie prezidențială, cînd pornește la drum spre fotoliul de președinte fiind susținut de titanii limbii române Șalaru și Băsescu.

Se declară președinte al tuturor dar merge deschis împotriva limbii ruse și a celor care vorbesc această limbă.



Este împotriva relațiilor de oricare fel cu Federația Rusă.

Se pronunță contra deschiderii secțiilor de vot în Rusia.

Pledează deschis pentru Unirea cu România dar vorbește limba moldovenească.

Interesant, prietenii Reniță, Carp vă împărtășesc ideia?

PS. Dle Țîcu, noi apreciem sinceritatea de care ați dat dovadă. Sper că și electoratul în care vați pus mari speranțe să vă aprecieze pe măsură.

Multă baftă spre marele eșec!


miercuri, 23 septembrie 2020

Candu minte de rupe pantalonii

 

Andrian Candu de la un timp încoace ne învață să apreciem minciuna. Iar cînd este prins cu mîța-n sac, dă cu fundul la gard, ceea ce nu este deloc reprezentativ pentru un ex președinte de legislativ. Și da, nu e bine să aratăți cu degetul către alții, cînd personal mințiți de rupeți pantalonii.

Salariul de 13 mii...

Salariul de bază al unui deputat o fi 13 mii, dar adăugînd îndemnizațiile lunare se ridică la 18 mii. A confirmat-o chiar colegul dumneavoastră de legislativ, Dumitru Alaiba.

Dar să admitem că e numai 13 mii...

Ce găuri poate acoperi deputatul Candu cu 13 mii, care are la întreținere și trei copiii? De altfel, obișnuit cu modul luxos de viață.

Vestimentația pe care o afișează zilnic, depășește lejer suma de 1000 euro. Plus accesoriile, Candu doar ne-a obișnuit să îl vedem cu două ceasuri, pe ambele mîini.


Pînă anul trecut a trăit într-o casă cu comodat deținută de nașul Plahotniuc. Anul trecut a devenit proprietar de facto al imobilului. Cît a costat casa este o enigmă. Luînd în calcul proprietățile de mil pe care le deținea Plahotniuc și amplasarea lor (str. Bulgară), deducem că prețul unui asemenea imobil depășește cu mult informația noastră în materie de achiziții.

A declarat că folosește mașină cu chirie, taxa zilnică este de 6 euro (Skoda). Un simplu calcul ne arată că pentru o asemenea mașină Candu scoate lunar din buzunar 180 de euro (30 de zile), plus combustibil (în mediu 1500 lei), obținem puțin peste 5 mii de lei.

Dar Candu are și bodyguard. Personal a susținut că serviciile acestei persoane se încadrează în limita unui salariu mediu pe economie. Admitem, 6 mii de lei! Deși, pentru un asemenea job- suma de 6 mii este mit. 

https://www.facebook.com/zonaliberamoldova/videos/691949898342735

Deci, numai mașina și paza personală îl costă lunar pe deputatul Candu 11 mii de lei!

Dar mai sunt serviciile comunale, plata lunară pentru apartamentul achiziționat în rate, mîncarea.

Nu orice muritor de rînd își permite să ia dejul la o asemenea terasă zilnic, precum o face domnul Candu în absența familiei! Numai tacîmurile folosite în imagine egalează salariul deputatului de 13 mii. Hazliu, așa-i...

Unde încadrăm familia (3 copii, soția)?

Afirmă că familia sa stă mai mult în Cehia, decît în Moldova. Iar acuzațiile aduse de Dodon ar fi nefondate.

Admitem, dar informațiile publice îl contrazic pe deputat.

Potrivit mass-mediei, feciorul cel mare al deputatului Candu a studiat la Liceul Orizont, filiala Durlești în anii de studii 2016–2017 și 2017–2018. Deci e vorba de clasele unu și doi. Imediat ce profesorii trurci au fost reținuți, Candu a decis să-și mute odrasla la o altă instituție de învățămînt. https://anticoruptie.md/ro/stiri/andrian-candu-si-a-luat-copilul-de-la-liceul-orizont-la-sfarsitul-anului-de-studii-20172018 Fapt pe care nu-l poate nega.

Am intrat pe site-ul instituției să verific taxa de școlarizare la Liceul Orizont, filiala Durlești. Suma, deloc simbolică!  2600 euro/an +internet și masă 1700 euro/an. 

În Cehia, taxele de școlarizare sunt și mai mari!

Și fiica dumnealui a fregventat grădinița în Moldova. Destăinuire facută de fetiță în studioul Prime TV. Tot ea a menționat că  urmează lecții de dans la un renumit club sportiv din Chișinău (anul 2018).


Tot în acea emisiune Candu personal a accentuat că diminețile ia micul dejun alături de familie. 

Personal ne-am convins că copii domnului Candu posedă extrem de bine limba română. Păcat să menționați că sunt mai apropiați de Cehia.

Din cîte ați observat n-am inclus vacanțele exclusiviste ale deputatului Candu. Ele constituind o părticică bună a bugetului gestionat de Candu anual. Nici deplasările în afara țării, cazările la hotel, etc.

PS. Cîte vă permiteți voi din salariul lunar comparativ cu ce-și permite deputatul Candu?

 

 

 

miercuri, 16 septembrie 2020

Ce era Maia acum, dacă Dodon nu o numea prim-ministru?

 

Igor Dodon și-a început mandatul de președinte pe un val de frustrări și nemulțumiri în rîndul segmentului de dreapta, lansate de liderii partidelor “pro-europene”, preluate și ridicate la nivel de lozinci populare, gen: omul Kremlinului, păpușa lui Plahotniuc, lipsit de inițiative, nu este văzut cu ochi buni în Europa- decît la Moscova. Iată că timpul a trecut și în mai puțin de un an de mandat am văzut cu toții viceversa.

Iar cînd a devenit incomod pentru Plahotniuc, acesta a început să-i saboteze activitatea de președinte. Acum este și mai incomod pentru același segment de electorat, care rîdeau pe seama sa la început.

Dodon este unicul președinte ce și-a început mandatul o lună mai tîrziu, decît prevede Constituția. Ceremonia de inaugurare fiind amînată de către regimul Plahotniuc. Toți rîdeau. Si absolut nici un lider al partidelor de dreapta nu s-a ridicat atunci să zică că se încalcă flagrant Constituția. Imaginați-vă ce-ar fi fost dacă se întîmpla așa ceva cu Maia Sandu sau cu Andrei Năstase. La sigur se repeta 7 aprilie..

Dodon s-a opus inițiativelor obscure lansate de păpușar. În rezultat a fost suspendat în nenumărate rînduri. Toți rideau. Ce s-ar fi întîmplat dacă într-o astfel de situație se afla Maia Sandu. Vă spun eu, se ridicau toți oficialii europeni și ambasadorii acreditați în RM în susținerea acesteia. Cîți dintre ei s-au expus pe seama situației în care se afla Dodon? Nici unul.

Susțineau că Dodon nu este văzut cu ochi buni în Europa. În timp am văzut poze alături de Macron, de Trump etc, nu doar cu Putin. Este atît de influent Putin în raport cu Trump, pentru  a-l obliga să se pozeze lîngă Dodon? Nu cred. Că este privit rău în RO, e și de înțeles. Ultimele guverne al RO îl susțineau direct pe Plahotniuc, acum pe Candu, Filip, Năstase. Vorba aia, ce semeni aia culegi.

Dodon a redeschis piața Federației Ruse pentru produsele moldovenești, blocată în timpul guvernării comuniste. Un lucru care n-a reușit nimănui pînă la el. Și vis ireal pînă acum atît pentru Sandu cît și pentru Năstase.

Tot Dodon i-a deschis portița Maiei Sandu spre Rusia. Ce-a făcut Maia? Evident, a dat cu copita în ruși.

Dodon a înaintat numeroase inițiative sociale. Cine a făcut la fel? Cîte inițiative au fost  lansate de Maia Sandu prim-ministru? Tot ce auzeam, nu-s bani, nu-s bani! Din contra, guvernul  Chicu a reîntrodus inițiativele sociale tăiate de Maia Sandu, gen: Un doctor pentru tine, Drumuri bune pentru Moldova…

Maia și Andrei strigă peste tot că Dodon controlează Țara! Oare? Cine controlează CEC-ul? Nu cumva omul PAS, Dorin Cimil este președinte al acestei instituții! Cum pot fi falsificate alegerile, dragă Maia dacă ai totul sub control. Sau urmărești de fapt excluderea lui Dodon din cursă! În mîinile cui se află Curtea Constituțională? Nu cumva la Andrușa Năstase, Domnica Manole membru PPDA. Cîte decizii CC le-a enunțat în favoarea lui Dodon, dar a PSRM? Nici una. Toate îl favorizează pe Năstase, favorizează clanul Candu-Sandu-Shor! S-au nici asta nu-i corect? Vreți Procuratura!, așa și spuneți. Vă reamintesc, Stoianoglu a fost votat de membrii comisiei printre care PAS și PPDA nu investit direct de Dodon!

Usatîi susține continuu că la inițiativa lui Dodon este urmărit penal. Pai, anterior era un simplu curcan. Poate un curcan avea atîtea supraputeri și nu cunoaștem noi. Or totuși, recunoașteți că i-ați subestimat capacitățile lui Dodon!

Personal a propus debarcarea lui Plahotniuc. De ce n-a venit Maia Sandu cu inițiativa dată, de ce n-a fost propusă de Andrei Năstase, care se cred mult mai deștepți? Nu cumva din simplu fapt că nici prin vis nu vedeau acest scenariu. Și da, ar fi devenit Maia- prim-ministru fără aportul lui Dodon? Ar fi devenit Năstase Ministru de Interne, dacă nu-l punea Dodon? Evident că nu!

Și ultima: Dodon merge pe cont propriu în campania electorală pentru al doilea mandat. Maia Sandu susținută de toți emisarii europeni și ambasadorii acreditați la Chișinău, care de altfel insistă pe retragerea din cursă a lui A. Năstase  și O. Țîcu în favoarea Maiei Sandu chiar din primul tur. Nu mai zic de apelul public a lui Donald Tusk, care contravine codul electoral. Hazliu, așa-i?

La final de mandat, Dodon nu este privit deja ca omul lui Plahotniuc, ci omul care este asemeni lui Plahotniuc, chiar mai periculos ca el. Mesaj promovat de aceeași lideri PAS-PPDA, care rideau pe seama lui.

Un lucru este clar:

-în timpul lui Dodon nu avem deținuți politici;

-în timpul lui Dodon este mai multă democrație politică și mediatică. Și o simțim cu toții...

 


miercuri, 9 septembrie 2020

Renato Gheorghevici, Candidatul pușcăriaș, contrabandist, fugar!

 


În sfârșit Renato Gheorghevici și-a văzut visul împlinit, candidat la funcția de președinte!

După lungi așteptări și încercări eșuate, Norocul i-a surâs acum: Primul în buletinul de vot. Cum îl va surprinde norocul la 1 noiembrie rămâne de văzut. Cert e că nici un candidat până acum nu a avut un palmeres atât de diversificat: spălare de bani, evaziune fiscală, fugar și pur și simplu balabol...

Dacă să dăm crezare sondajelor, Usatîi înscrie șirul candidaților fără de șanse (2%, BOP-2 iulie 2020). Respectiv, menirea sa în cursă este să facă show, care de altfel a și început,  și să măscărească la greu candidatul stângii de rând cu măscăricii alde el.

.......................

Să începem cu faptul că Usatîi or e prost, or e prost informat. Nu ecludem că persistă ambele. De asta ne-am convins de nenumărate ori. Până și la toaletă se duce cu camera după el.

10 aspecte despre Candidatul Renato Gheorghevici!

1.      A fost primar prin Sckype (în primul mandat la cârma primăriei Bălți), premieră înregistrată de Moldova.

2.      În mandatul II s-a remarcat prin renovarea a trei toalete din incinta primăriei Bălți în sumă de peste 9 mii de euro. Fapt ce a trezit nemulțumirea consilierilor și cetățenilor.

3.      Mită pentru medici. Pe 30 aprilie curent un grup de medici români s-au alăturat medicilor moldoveni în lupta cu covid 19. Cei care au ajuns la Bălți au fost mituiți la cameră de Usatîi cu câte 1000 de dolari și un curcan. Sugestia ați înțeleso? Așa Usatîi se preocupă de sănătatea bălțenilor și medicilor. Evident, banii au fost returnați de medici chiar a doua zi. O confirmă ambasada RO.

4.      La începutul lunii aprilie Usatîi a promis că-și vinde mașina Rolls-Royce pentru a mări salariul medicilor și asitenților medicali din municipiul Bălți împlicați în lupta cu covid. O lună mai târziu, mass-media relata că Usatîi și-a cumpărat blindată X5 prețul căreia se ridică la 300 mii de euro. E vorba de banii cu care intenționa să suplinescă salariile cadrelor medicale. https://www.youtube.com/watch?v=6VBvIT9VDmw&feature=emb_title

5.      Tot în plină pandemie și-a înoit colecția de ceasuri cu încă un model exclusivist. Acesta costă nici mai mult nici mai puțin decât 185 de mii de euro. 

6.      În plină pandemie susținea că-și oferă casa de vacanță studenților moldoveni blocați în Federația Rusă. Câți dintre ei au luat în serios vorbele primarului de Bălți. Iar dacă e vorba de casa de vară, reiese că nu este unica deținută de Usatîi în Rusia.

7.      Anterior, scheme.md relata că Usatîi își întreține partidul pe baza banilor transportați cu trenul de pe ruta Moscova-Chișinău. http://www.scheme.md/milioane-partidului-trimise-cu-trenul-de-usatii-probe-despre-finantarea-ilegala-a-pn-video-audio/

8.      Cât de importantă este personalitatea lui Usatîi ne-a arătat-o chiar cântăreața Olga Buzova, achitată de Usatîi pentru un concert la Bălți. În loc de Renato l-a numit Ruslan.

9.      Nu mai zic de faptul că oamenii importanți ai echipei PN l-au părăsit pe Usatîi fără nicio ezitare.

10.  Și da, pe ultima sută de metri Usatîi vă propune: Fii voluntar-Renato Usatîi, în condițiile în care cel mai ieftin ceas al său costă 30 de mii de euro. Hazliu așa-i?

Acesta-i Renato Gheorghevici, Candidatul pușcăriaș, contrabandist, fugar!