marți, 28 ianuarie 2020

și Totuși, unde se află Plahotniuc?




Sancțiunile impuse de Statele Unite ale Americii lui Vlad Plahotniuc sunt un semn clar că Washingtonul susține Republica Moldova în crearea unei justiții eficiente ”, Dereck J. Hogan.

Hogan ne consideră de proști pe toți. Iar cînd suntem considerați anume astfel, acceptăm drept adevăr tot ce iese din gura sa. Altfel zis, suntem mințiți fără nerușinare chiar la noi acasă.

Derek Hogan este unul din cei mai perfizi ambasadori pe care i-a avut Moldova. Cu un tupeu greu de egalat ne minte deschis și fără rușinare. Uitînd adesea că dînsul este acel personaj care i-a asigurat plecarea lui Plahotniuc pe 14 iunie 2019. Dovezi au existat chiar în acel moment, deși personal a negat totul-tot timpul.

La scurt timp, după plecarea păpușarului spațiul public a fost asaltat cu imagini în care  Plahotniuc apare relaxat pe străzile din Miami, iar Hogan continua să mintă, invocînd că nu cunoaște unde se află Plahotniuc.

Cînd s-a trezit Procuratura Generală, Hogan a schimbat macazul, pînă ce nu există o cerere de extrădare înaintată de Moldova.

În fiecare discurs afirmă că este de partea poporului, în fapte de partea păpușarului. Fapt confirmat recent de Maia Sandu, în cadrul unui interviu pentru Daily Beast Plahotniuc a fugit inițial pe plajele insorite din Miami” în timp ce „oamenii vor ca el sa platească pentru toate abuzurile și crimele pe care le-a comis”.

Într-un  articol publicat în Washington Times cu referire la Hogan se menționează că, Mike Pompeo a trebuit sa intervină personal pentru a corecta greșelile ambasadorului Dereck Hogan. Mai întîi, acesta a colaborat strîns cu Plahotniuc și mai tarziu a ajutat oligarhul sa se mute din Moldova în America. https://protv.md/politic/washington-times-intr-un-articol-sponsorizat-il-numeste-pe-plahotniuc-fugar-international-sua-investigheaza-acuzatiile-ca-plahotniuc-si-a-insusit-bani-din-asistenta-fmi-relatia-dintre-hogan-si-fostul-lider-pd-pompeo-a-corectat-greselile-ambasadorului---2516272.html?fbclid=IwAR0NoE3g9G9Lkg2BGUAgx4itc6zvNtoH6SplDEynRkhRnWYqE_9dy0UqBXA

Unde este Plahotniuc acum numai Hogan ar putea să zică, cert este că omul de încredere al păpușarului în RM, Renato Usatîi,  afirmă sus și tare că Plahotniuc se află în continuare în SUA, deși este indezirabil.

Că Hogan se simte ca la el acasă, relaxat și fără griji, la sediul PD și personal în preajma păpușarului ne-am convins deja de un mil de ori din pozele oficiale.

Acum cînd Plahotniuc are acces interzis pe teritoriul SUA pe teritoriul Elvetiei și al principatului Liechtenstein pe un termen de 10 ani, iar România și Marea Britanie  au anuntat că sunt gata să îl caute pe democrat pe teritoriul lor, inclusiv sub numele Novak, este Hogan pregătit să recunoască public că este complicele lui Plahotniuc?


miercuri, 22 ianuarie 2020

Chirtoacă i-a tras țeapa Maei Sandu



Pe 15 martie 2020 în circumscripția 38, Hîncești, vor avea loc alegeri parlamentare. Asta după ce democratul Alexandru Botnari a renunțat la funcția de deput în favoarea funcției de primar al orașului Hîncești.

În cursa electorală s-au înscris:
Dorin Chirtoacă-Mișcarea politică Unirea
Olesea Stamate, ex ministru al Justiției în guvernul Sandu-PAS
Mihai Druță, reprezentantul diasporei- PPDA
Ion Mereuță- PDM
Vlad Țurcanu-PUN

Și PSRM și-a anunțat intenția de a avea propriul candidat în circumscripția Hîncești, pînă ce numele acestuia este ținut în secret.

Vitalie Balinschi-Partidul Șhor

Evident, bătalia se va da între candidatul PSRM-PD. Ambii cu șanse egale la moment.

Inițial, spațiul public abunda în știri precum că, Maia Sandu ar putea reveni în parlament în urma scrutinului de la Hîncești. După ce gluma s-a îngroșat, iar Maia a conștientizat că este fără șanse, PAS a decis sacrificarea ex minitrei Justiției, Olesea Stamate.

Maia a înțeles prea bine că, dacă pierde la Hîncești își taie craca de sub picioare pentru participarea în alegerile prezidențiale din toamna acestui an. În schimb, Stamate nu pierde nimic, din contra își face piar.

Liderul PPDA a fost mult mai isteț decît lidera PAS de astă dată. Năstase din start a menționat că nu are de gînd să se pozorască pe o circumscripție în care democrații sunt la ei acasă. De aici și candidatul PPDA este o persoană absolut necunoscută cetățenilor. Faptul că este exponentul diasporei nu trezește niciun interes.

PUN a mers pe varianta de a-l înainta pe Vlad Țurcanu. Prospătul fugar din fruntea Partidului Popular Românesc. De altfel, tot PUN-ul este constituit din fugari. Șalaru și Guțu au fost inițial la PL, după la PLR, ulterior au constituit PUN. La PUN a tras și trădătorul Țîcu, acuma și Țurcanu. Respectiv, ăștea sunt tot ce vreți, dar nu și unioniști. Țurcanu a fost propus la Hîncești pentru ași spăla imaginea de prospăt fugar.

Dorin Chirtoacă- vrea și el să-și încerce norocul în 2020. De astă dată nu ca candidat al PL, ci ca exponent delegat de Mișcarea politică Unirea, creată recent. Doar singur afirma că are ambiții politice mult mai mari decît a fi un simplu consilier. Problema sa este că va rămîne mereu cu încercările.

Ion Mereuță este fost șef al Oficiului teritorial Hâncești al Cancelariei de Stat. Un personaj necunoscut pentru noi, dar popular în rîndul hînceștenilor.

Vitalie Balinschi este vicepreședinte, Partidul Șhor.

Dacă PSRM și PD au decis să-și măsoare mușchii față în față în cadrul acestui scrutin, atunci Maia Sandu și Andrei Năstase s-au tot rugat în spațiul public să le fie susținute candidaturile înaintate de forțele unioniste.

PPDA miza pe tot segmentul unionist. Pe cînd Maia, doar pe votanții proaspetei Mișcări politice Unioniste. După cum menționase chiar ea, are nevoie de unioniști, dar nu de cei care folosesc idealul unirii pentru a face niște bani, referindu-se la PUN.

Cînd Maia credea că poate miza pe Dorin,  Chirtoacă i-a tras țeapa la concret, înregistrîndu-se în cursa de la Hîncești.