marți, 26 martie 2019

Analistul Voronin




O vorbă populară sună astfel: rîde bine cel din urmă. În perioada 2001-2009 Vladimir Voronin era cel mai de temut politician din Moldova. Astăzi, un mare “rahat”.



Imediat după alegerile din noiembrie 2014 tovarășul Voronin și-a acaparat o nouă meserie: cea de analist politic. Astfel, seara de seară, lunar îl vedem pe individul respectiv manipulînd poporul cu televizorul exact cum făcea la NIT.  Unica deosebire între atunci și acum ar fi că la NIT mințea pentru el, astăzi o face cu același patos doar că pentru Plahotniuc.

De obicei, jurnaliștii o știu cel mai bine, pentru a prinde o reacție de la liderul PCRM trebuie să suni secretariatul partidului ca peste un an, în cel mai bun caz, să obții o întrevedere cu Voronin. Deoarece el n-o făcea altfel, și nici nu era individul care ar umbla după microfon, ci microfonul după el indiferent cine nu ai fi. De aceea, jurnaliștii dădeau busna la conferințele lui și stau ca șoarecii la ușa parlamentului pentru a prinde o reacție de cîteva secunde.

Nu știu cum se face, dar printr-o minune de sus, Voronin a căzut în propria plasă, decreditîndu-se și mai mult decît pînă acum. Este vorba de un interviu Tv, ce urma să fie difuzat de mediile păpușarului, dar ceea ce mirosea inițial a interviu, la scurt timp s-a transformat într-un reportaj de 1 min, prin care liderul PCRM, îndeamnă PLDM, de la microfonul Publika, să participe la formarea viitoarei guvernări, în caz contrar formaţiunea s-ar putea destrăma. http://www.prime.md/rom/news/politics/item28234/ 
Șocul meu a fost atît de mare să văd această debandadă, încît nu-mi venea a crede cum un fost președinte este astăzi un negociator chior la formarea coaliției de guvernare.

Într-o altă întrevedere cu jurnaliștii, Voronin se bocea că a rămas doar cu un ziar și ăla de partid. Invitați-ne mai des la emisiuni”, spunea atunci  Voronin. Secvența nu poate fi ratată, deoarece e unicat.  http://unimedia.info/stiri/video-stop-cadru--voronin-catre-presa-invitati-ne-mai-des-pe-la-emisiuni--am-ramas-numai-cu-un-ziar-102936.html  Să mori de rîs nu alta. Ce-ai fost și ce-ai ajuns tovarășe Voronin este fără noimă. Rahatul din tine a acoperit lucumul.

Concluzie: Orice început de bun augur are un sfîrșit pe măsură. 

marți, 19 martie 2019

Unde a dispărut Șhor?


Imediat după finisarea campaniei electorale pe „iubibilul” Șhor parcă l-a înghițit pămîntul. Nici urmă de el sau Tauber.  Deci zero realizări, din promisiunile expuse în campania electorală.

În toate conferințele de presă se lăuda că dînsul este omul care lucrează și mai puțin debitează. Dar, or de cîte ori jurnaliștii l-au căutat la primăria Orhei, dînsul lipsea.  Același lucru s-a întîmplat cu primărița  Tauber.


Am vrut să văd cîte schimbări a pus în derulare Șhor din 25 februarie pînă în prezent. Am constat că zero. Paginile ambilor (Șhor, Tauber) sunt în vacanță.

Ultima postare pe pagina noii deputate datează cu 11 martie. Potrivit postării, Marina Tauber a fost la prima ediție a Clubului "Vârsta de Aur" din această primăvară în Parcul Ivanos. Din imagini desprindem un grup de pensionari care aplaudă sub ritmul cîntecului lui Anatolie Latîșev. 

Același lucru se întîmplă pe pagina lui Șhor. Ultima postare apare în druptul zilei de 14 martie. Din imagini îl vedem pe Șhor inspectînd un drum din Orhei.

Pe 10 martie Marina apare la Jora de Mijloc împărțind flori doamnelor din localitate. Nu la toate evident, doar ălora care au cazut sub unghiul operatorilor de la Prime Tv și Televiziunea Centrală. O lalea și o felicitare.

În schimb, pentru purtătoarea de cuvînt Alina Șargu s-a gasit un coș cu flori. Aceasta apare lîngă mașini de lux. În imagine se vede un crossover alb. Același despre care vorbeau localniicii din comuna Jora de Mijloc despre primărița lor. “Eu am văzut că ea (Marina Tauber) umblă într-un Lexus bălan și din urmă cu ahranișii”.  https://www.deschide.md/ro/stiri/social/45664/REPORTAJ--Jurnal-din-colhoz-Hai-hui-prin-Jora-de-Tauber.htm



Între timp, am asistat cu toții la închiderea terenurilor de joacă în regiunile unde Șhor a ieșit învins.


Chiar și Orhei Landul din Orhei a fost închis pînă la 1 iunie.

Mulți susțin că magazinele sociale Merișor la fel și-au sistat activitatea.

miercuri, 13 martie 2019

Maia și Andrei au coalizat cu Plahotniuc încă în 2016


Am zis anterior că Maei Sandu nu-i este străin nici Plahotniuc, nici Șhor. Străin îi este Partidul Socialiștilor și Igor Dodon  care promovează o altfel de politică decît Șhor și Plahotniuc. Fapt pentru care Maia s-a dezis de alianța la care spera Andrei Năstase.




1. 29 ianuarie 2016, Maia Sandu stopează definitiv protestele împotriva guvernării Plahotniuc, înaintînd 9 condiții guvernului Filip. În timp ce PSRM a refuzat susținerea rezoluției, dar a optat pentru continuarea protestelor! Fapt care nu s-a mai produs.

2.  7 martie 2017, Maia Sandu  l-a obligat pe Andrei Năstase sa semneze  angajamentul public prin care  platforma DA și PAS nu vor protesta alături de PN și PSRM.

3. 21 martie 2016, PPDA îl înainta pe Andrei Năstase unicul candidat din partea platformei DA la funcția de președinte.

4. 14 octombrie 2016, Andrei Năstase se retrage din cursa elctorală în favoarea Maei Sandu sub presiunea societății civile și partenerilor externi.

26 octombrie și candidatul PDM, Marian Ilici se retrage din cursa electorală  în favoarea Maei Sandu. Întîmplător? Evident că Nu. J

5. 28 octombrie 2016, spațiul public este bulversat de o discuție telefonică, prin care Andrei Năstase, deși retras din cursa prezidențială în favoarea Maei Sandu, susținea în continuare că dînsa colaborează cu Plahotniuc. https://soundcloud.com/user-405008501/andrei-nastase-despre-maia-sandu-americani-si-bin-laden

6. 3 martie 2017, Maia Sandu lansează campania Dodon nu este președintele meu. Ulterior au inventat binomul Plahotniuc-Dodon.

7.19 noiembrie 2017, PAS, PPDA, PDM boicotează referendumul pentru demiterea primarului general, Dorin Chirtoacă,  inițiat de socialiști.

8. Mai 2018, Maia Sandu îl propune pe Octavian Țîcu la funcția de primar al capitalei, în defavoarea lui Andrei Năstase. O spunea chiar Țîcu în cadrul unei emisiuni tv pe 29 mai. https://www.youtube.com/watch?v=bdpYj9FeKec

9.17 decembrie 2018, PAS și PPDA depun actele la CEC pentru înregistrea Bloclui ACUM. Moment în care Maia jura că Blocul va lucra în echipă și în parlament.

10. 18 februarie 2019, cu 6 zile înainte de alegeri, vicepreședintele PAS, Mihai Popșoi declara că “blocul format din PAS-PPDA se va destrăma în viitorul parlament”.

11. 11 martie 2019, PSRM cheamă blocul ACUM la o primă discuție pentru crearea unei alianțe.

12. 12 martie 2019, Maia Sandu respinge orice coaliție cu PSRM, dar face apel la deputații Plahotniuc și Șhor să susțină inițiativele blocului ACUM. 

PS: Maia și Andrei au coalizat cu Plahotniuc încă în 2016, moment în care Andrei a capitulat definitiv în fața mafiei! J

Acum doar își reînoiesc angajamentele față de Plahotniuc.JJ


marți, 5 martie 2019

Departamentul de Stat i-a încredințat lui Plahotniuc crearea noii alianțe



Pe 24 februarie am fost cu toții martori la cel mai nedemocratic scrutin electoral de pînă acum.  Fiind întru totul de acord cu analistul român Armand Goșu care susținea în cadrul unui interviu  că: „Putin poate să fie invidios pe Plahotniuc- nici în Rusia nu se fără la vot așa cum s-a furat acum în R.M”.

OSCE validează guvernarea păpușarului
A doua zi după scrutin, 25 februarie, OSCE recunoaște alegerile din Moldova ca fiind corecte, iar drepturile fundamentale ale omului respectate.

Pe 28 februarie și Departamentul de Stat al SUA, recunoștea alegerile ca fiind competitive și corecte și: „îndemna actorii politici să se miște rapid pentru a forma un nou guvern care să lupte cu corupția și să facă reforme în domeniul justiției”.

Pe 3 martie 2019, șeful misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch,  susținea la rîndu-i - nu sunt dovezi că transnistrenii au fost aduși la vot în favoarea cuiva.

Deși, noi toți am văzut inversul: vot contra plată, deplasarea organizată la secțiile de vot, cadouri electorale, buletine de vot fotografiate, etc.

De ce tace Maia Sandu?
Imediat după închiderea secțiilor de votare Maia Sandu era extrem de vocală. Prezentă la Pro TV declara că Blocul ACUM nu recunoaște alegerile ca fiind corecte, și îndeamnă observatorii internaținali să facă același lucru. Mai mult decît atît, dînsa susținea că PAS va protesta non- stop, chiar din prima zi de după alegeri.

Cîte proteste ați văzut?

Dar mai cu seamă, unde este vocala Maia Sandu la moment?

Imediat ce OSCE a validat alegerile, lidera PAS parcă a intrat în pămînt.

După toate semnalele expuse, mai este oare Maia Sandu în măsură se refuze o alianță cu Plahotniuc? J

Atît ea, cît și Andrei Năstase se aratau ferm convinși că instituțiile internaționale vor fi de partea lor, de partea cetățenilor. Dar s-a produs inversul. 

Mă întreb ca și voi, unde și cînd  s-a spulberat încrederea europenilor, americanilor față de Maia și Andrei. Doar ei, ca și Plahotniuc, erau ominiprezenți la Bruxelles, SUA.

Cîteva concluzii:
1. Recunoașterea alegerilor de către OSCE înseamnă automat și recunoașterea lui Plahotniuc ca politician.
2.    Departamentul de Stat al SUA l-a preferat pe Plahotniuc în defavoarea Maei Sandu, deci automat l-au legitimizat pentru crearea noii alianțe.