joi, 29 august 2019

Fracțiunea PDM, deranjată că Plahotniuc fură mai puțin acum


La etapa actuală nu există nicio coaliție Kozak precum susțin majoritatea, ce se opun continuu acordului semnat între PSRM-ACUM de deoligarhizare a RM.

Încă de la semnarea acordului lacheii păpușarului s-au opus înverșunat acestei formule de guvernare, catalogînd-o din start alianța Kozak. Deși în realitate nu există niciun fel de alianță de guvernămînt. Respectiv, cei care susțin că Maia Sandu îndreaptă Moldova spre Rusia greșesc amarnic. Dînșii o fac intenționat pentru a bulversa majoritatea societății, pentru a crea senzații false, precum că, pe timpul fostei guvernări era perfect, acuma se bate cu bîta doar în cetățeni.

Dacă faceți o incursiune în trecutul nu prea îndepărtat vă amintiți probabil că RM nu avea nici președinte și nici prim-ministru, exista doar președintele legislativului, finul Andrian Candu, și nașul Vlad Plahotniuc. Primul decidea în exclusivitate agenda parlamentului, ce proiecte trebuie întroduse în ordinea de zi și care trebuie excluse pînă la completarea ordinei de zi. Iar Plahotniuc stabilea agenda prim- ministrului Filip. Plahotniuc decidea cîți km de drumuri trebuiesc reparate anual, cînd să ofere ajutoare anumitor categorii de cetățeni, cînd trebuie de scumpit tarifele și cînd de ieftinit de dragul campaniei electorale. Tot Plahotniuc, prin intermediul lacheilor de la CC, decidea de cîte ori trebuie demis președintele Dodon. 

Imediat după prăbușirea păpușarului, toate constatările au dispărut. Acum, fiecare își vede de activitatea sa, fără să intervină în treburile celuilalt. Lucru care deranjează foarte mult lacheii păpușarului și fracțiunea PDM care susțin continuu că sunt intimidați.

Din cîte am văzut, deputații fracțiunii PDM sunt cei mai privilegiați de președinta legislativului, în timp ce altora li se închide gura.

Și da, după cum menționase însuși Maia Sandu, proiectele bune lansate de PDM vor continua. Același lucru i-a îndemnat Zinaida Greceanîi.

Or, cel mai mult sunt deranjați de faptul că Plahotniuc nu poate fura, nu poate vinde întreprinderile statului, nu deține controlul asupra tuturor instituțiilor de drept pentru a se proteja de pușcărie.

Sunt deranjați cumva de faptul că Prime TV transmite pe undele Pervîi Canal?           N- am văzut. Acuma au reluat transmisia integrală, inclusiv a buletinelor de știri.

PS: actuala conjunctură politică a renunțat la geopolitică în interesul social al tuturor cetățenilor. Deranjul PDM, acum, ține de faptul că Plahotniuc fură mai puțin, decît pînă la 14 iunie curent.









marți, 20 august 2019

Impertinența judecătoarei cu chip de înger



Pe 16 august 2019, parlamentul în cadrul unei ședințe extraordinare desemna candidații pentru funcția de judecători CC. Supriza zilei o constituia candidaturile înaintate de către parlament: Domnica Manole și Vladimir Țurcan.  Deși, anterior prin concursul organizat de către parlament, cîștigători au devenit  fostul ministru al Justiției, Vladimir Grosu și Nicolae Eșanu. Grosu poziționîndu-se pe locul 2 cu 506 voturi. Ambii, devenind învingători prin punctajul înalt acordat de majoritatea membrilor comisiei juridice constituită din  Vasile Bolea, Grigore Novac, Sergiu Litvinenco, Dinu Plîngău, Igor Vremea, Sergiu Sîrbu, Vladimir Țurcan.  https://unimedia.info/ro/news/6e60c4b44f626a23/cum-au-votat-membrii-comisiei-juridice-numiri-si-imunitati-pentru-candidatii-la-functia-de-judecator-la-curtea-constitutionala.html

După cum era și de așteptat, atît Grosu cît și Eșanu au ridicat multe semne de întrebare pentru majoritatea societății. Ambii fiind oamenii regimul precedent, iar Grosu este și unul dintre semnatarii garanțiilor de stat în furtul miliardului. https://unimedia.info/ro/news/0fffeba6f1bca883/doc-unul-din-castigatorii-concursului-pentru-functia-de-judecator-la-cc-din-partea-parlamentului-vladimir-grosu-printre-semnatarii-garantiilor-de-stat-in-furtul-miliardului.html Interesant, din atîțea membri ai comisiei, nimeni și-a amintit acest detaliu înainte ca Grosu să fie aprobat pentru concurs? Sau în asta a și constat miza jocului ulterior,  atît la desemnarea candidaților de către parlament, cît și de către guvern.

Toți candidații desemnați sunt la fel de suspicioși ca și modalitatea de selectare a acestora. Astfel, Eduard Ababei și Serghei Turcan au fost desemnați judecători CC de către Consiliul Superior al Magistraturii din 30 iulie 2019, Liuba Șova și Nicolae Roșca au devenit judecători prin hotărîrea Guvernului din 15 august 2019,  iar Domnica Manole și Vladimir Țurcan, numiți în funcția dată prin hotărîrea Parlamentului din  16 august 2019.

Ca urmare a partajărilor Maia Sandu are 2 oameni la CC: Liuba Șova și Nicolae Roșca;

Andrei Năstase este reprezentat de Domnica Manole;

Și PSRM de către Vladimir Țurcan, el fiind votat în funcția de președinte al CC pe 19 august cu votul a 4 din 6 judecători.

Deși votul a fost unul secret, presa a intrat rapid în posesia dovezilor care demonstrau că omul lui Năstase a votat pentru Țurcan la funcția de președinte, în timp ce exponenții Maei au fost contra.

Imediat după confirmările Liubei Șova, Manole a dat-o cu fundul la gard, întrebîndu-se la rîndu-i care au fost motivele ce au determinat-o pe Șova să facă aceste declarații. Care din luptătoare de pe baricade cu regimul, după cum s-a poziționat în parlament pe 16 august, a devenit o trădătoare.

La drept vorbind așa și este. Presa a prezentat suficiente probe care certifică „integritatea” Domnicăi Manole de-a lungul carierei sale.

Manole nu este doar o trădătoare, este și o impertinentă. În loc să-și asume votul pînă la final, în dimineața zilei de 20 august, solicita revizuirea tuturor voturilor acordate pentru Țurcan la șefia CC. https://deschide.md/ro/stiri/politic/52901/(DOC)-DManole-o-d%C4%83-la-%C3%AEntors-Cere-revizuirea-votului-privind-numirea-lui-%C8%9Aurcan-la-%C8%99efia-CCM.htm   Crezînd că astfel va deveni Maica Tereza.

Reamintesc, anterior s-a vehiculat că Manole ar fi vara lui Diacov.

PS: CC nu va fi niciodată o instituție depolitizată, nu s-a dorit, nici nu se dorește asta.