Se afișează postările cu eticheta Dodon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dodon. Afișați toate postările

miercuri, 21 noiembrie 2018

Ce face Dodon?


Încercînd să răspund la o întrebare pe care ne-o adresăm cu toții des: Ce face Dodon? Am rămas de-a dreptul uimită să constat inversul.

Ce face Dodon?
Dodon întotdeauna a fost asociat cu tot rahatul din Moldova. De la mâna Moscovei, pînă la omul păpușarului, ca într-o zi să ne surprindă absolut pe toți.

Într-adevăr, mandatul său pare lipsit de importanță. Alimentat deopotrivă de PD, prin numeroasele suspendări, pe de alta, de societatea civilă și liderii partidelor extra-parlamentare care l-au negat din start.

De vină este și mass-media care i-au declarat biocot imediat după investirea sa în funcție. Între timp, au reflectat doar acțiunile păpușarului împotriva instituției prezidențiale. De aici se naște și nedumerirea tuturor: ce face Dodon în postura sa de președinte?

În plan extern pe bună dreptate este cel mai activ politician din M.D.,  reușite care nu le-au însumat toți președinții de la independență pînă în prezent.

E greu să ții tempoul cu postarile sale pe facebook, dar altminteri să fii în locul lui Dodon. În cele ce urmează vă propun  o sinteză a întrevederilor oficiale demarate de (ne)Președintele Dodon pe parcursul anului 2018. Aici nu sunt incluse întrevederile cu ambasadorii acreditați pe teritoriul țării, nici festivalurile interne demarate sub egida sa. Puțin/mult, greu de comentat. Cert este că reușește să deschidă multe uși, fără ajutorul firmelor de lobby.  Întîlniri la care păpușarul, Maia Sandu, și toată opoziția  nici nu pot visa.

23 decembrie 2016, Igor Dodon depune jurămîntul în calitate de președinte. Prima vizită a fost la Moscova. În total 12 vizite de la începutul mandatului său, care nu s-au rezumat la vorbe.

Anul 2018 a fost deschis de întrevedere președintelui cu delegația Camerei de Comerț și Industrie din orașul Isfahan (Republica Islamică Iran), venită în R.M. pe 31 ianuarie, la invitația  președintelui.

8 februarie, întrevedere cu reprezentanții Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Organizației Internaționale pentru Migrație, Oficiului Băncii Mondiale în Moldova, Organizației Mondiale a Sănătății, Organizației Internaționale a Muncii, Agenției Națiunilor Unite pentru drepturile și sănătatea reproductivă.

12-14  februarie,  Dubai, Summit-ul Mondial Guvernamental. În zilele următoare au urmat o serie de întrevederi cu: Alteța Sa, Șeicul Mohammed bin Rashid Al-Maktoum vice-preşedinte, prim-ministru, ministrul Apărării al Emiratelor Arabe Unite, Guvernator al orașului Dubai şi conducător al unui mare grup investițional, Rashid S. Al-Rashid din Arabia Saudită, fondator și președinte al unui mare grup de companii din domeniul construcției, producerii energiei alternative, prestării serviciilor medicale, dezvoltării turismului, filantropiei,  familia regală, la invitația Sheicului Faisal Bin Sultan Bin Salem Al Qassimi, Guvernator al emiratului Sharjah și cu  Sheikh Sultan Bin Khalifa Al Nehyan, președintele Federației de Șah Asiatice.

7 martie, întrevedere cu ministrul afacerilor externe și comerțului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó, care se află într-o vizită oficială în Republica Moldova.

15 martie, Baku, întrevedere cu Președintele Republicii Macedonia, Gjorge Ivanov. Întrevedere cu Binali Yildirim, Prim-ministrul Republicii Turcia. întrevedere cu Președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev.

16 martie, Baku, participarea la Forumului Internaţional ”VI Global Baku Forum 2018”,  întrevedere cu președintele Republicii Albania, Ilir Meta.

18 martie, intrevedere neplanificata cu presedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan la aeroportul din Istanbul.

20 martie, Chișinău, întrevedere cu secretarul de stat, viceministru al MAE din Federația Rusă, Grigori Karasin.

21- 23 martie, Grecia, vizita pe  Muntele  Athos, întrevederi cu Starețul Efrem al Sfintei Mănăstiri Vatopedi, cu președintele Organizației Internaționale pentru Familie, Brian Brown.

27 martie, întrevedere cu Ben Kelmanson, Şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional, care se află cu o vizită în Republica Moldova. Întrevedere cu Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini, ex-ministru de externe al Republicii Italiene, ex-vicepreședinte al Comisiei Europene.

3 aprilie, întrevedere cu membrii Parlamentului European, care se află în vizită în Republica Moldova.

18-19 aprilie, presedintele Belarusului, Alexandr Lucasenco, în vizită la Chișinău.
21 aprilie,  Forumul etniilor din Republica Moldova.

5 aprilie, Chișinău, întrevedere cu cu co-raportorii Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Egidijus Vareikis (Lituania) și Maryvonne Blondin (Franța).

17 aprilie, Chișinău, întrevedere  cu oficiali de rang înalt din cadrul Guvernului Elveției.

25 aprilie, Chișinău, întrevedere cu Hubert Fuchs, Secretarul de Stat al Ministerului Federal pentru Finanțe din Austria.

29 aprilie, Rusia, întrevedere de lucru cu copreşedintele Organizaţiei Obşteşti Деловая Россия,  Andrei Nazarov. Întrevedere cu studenții moldoveni în Sankt-Petersburg.

14 mai, Soci, ședința Consiliului Economic Eurasiatic Suprem. R.M. primește statut de stat-observator pe lîngă Uniunea Economică Eurasiatică.

24-25 mai, Rusia, Forumul Economic internațional.

4 iunie, întrevedere cu Martin Chungong, Secretar General al Uniunii Interparlamentare (UIP) la Chișinău.

13 iunie, Moscova, întrevedere cu Sanctitatea Sa, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Chiril.

25 iunie, Moscova, prima ședință,  cu participarea RM în calitate de observator, a grupului de lucru privind colaborare între Comisia economică eurasiatică și Republica Moldova.

10 iulie, Turcia, ceremonia de inaugurare a Președintelui Republicii Turcia, dl. Recep Tayyıp Erdoğan.

14 iulie, Moscova, întrevedere cu Putin.

16 iulie, Moscova, întrevedere de lucru cu Dmitri Kozac. Mai apoi, întrevedere cu conducerea Organizației neguvernamentale CentroSoiuz. (cea mai mare asociație din Federația Rusă ce se ocupă de protecția drepturilor consumatorilor și propria producere agricolă în majoritatea regiunilor Rusiei ).

17 iulie, întrevedere cu președintelel macedonian, dl. Gjorge Ivanov, aflat într-o vizită de lucru în Moldova la initiative lui Dodon.

30 iulie, Volgodonsk, vizită de lucru.

4 august, Omsck, întrevedere cu guvernatorul regiunii, Aleksandr Burkov.

14-16 septembrie, Congresul Mondial al Familiei, desfășurat la Chișinău sub patronajul președintelui.

20-22 septembrie, Forumul Economic Moldo-Rus, desfășurat la Chișinău la inițiativa lui Dodon. În rezultat, s-au semnat 7 memorandumuri de colaborare în valoare totală de 250 mil dolari.

26 septembrie Moscova, întrevederi cu vicepremierul Dmitri Kozac.

27 septembrie, Dushanbe,  întrevedere de lucru cu președintele Republicii Tadjikistan, Emomali Rahmon.

28 septembrie, Dushanbe,  reuniunea  Consiliului șefilor de stat ai CSI.

11 octombrie, Erevan, summit-ului Francofoniei. Întrevederi de lucru cu președintele Armeniei, Armen Sarkissian, și primul ministrul  Nikol Pașinian.

17 octombrie,   Președintelui Republicii Turcia, Recep Tayyıp Erdoğan  participă la deschiderea Presedinției, clădire renovată de către turci.

29 octombrie, Dodon efectuiază o vizită oficială în Turcia.

31 octombrie vizită în Federația Rusă, întrevedere cu Vladimir Putin.  În rezultat s-a obținut:
1. Anularea, începînd cu 1 ianuarie 2019 a taxelor vamale pentru exportul mai multor categorii de produse moldovenești pe piața rusă: legume, fructe (mere, cireșe, prune, nectarine etc.), conserve de fructe și legume și produse vitivinicole.
2. Lansarea, începînd cu 1 ianuarie 2019, a unei noi etape de amnistiere pentru moldovenii care lucrează în Federația Rusă și care au încălcat, din diverse motive, articolul 26 și 27 al legislației migraționale din FR.
3. Majorarea numărului de burse pentru moldovenii care doresc să studieze la instituțiile de învățămînt superior din FR și declararea de comun acord a anului 2019 – Anul Republicii Moldova în Federația Rusă, iar 2020 – Anul Federației Ruse în Republica Moldova.
4. Atragerea de investiții rusești în implementarea proiectelor de infrastructură în beneficiul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

31 octombrie, Moscova,  întrevedere cu patriarhul Chiril.
8 noiembrie, Londra,  întrevedere cu Ministrul de Stat pentru politica comercială a Marii Britanii, George Hollingbery. 9 noiembrie, deschiderea Campionatului mondial de șah. Întrevedere  cu Ministrul de Stat pentru politica comercială a Marii Britanii, George Hollingbery. Participarea la „masa rotundă”, care a fost organizată de Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale din Marea Britanie, cunoscut mai mult ca „Chatham House”.

10 noiembrie, Paris, Forumul pentru Pace. Întrevedere cu președintele franței, Emmanuel Macron. În cadrul forumului s-au purtat discuții cu: Klaus Iohannis, Donald Trump, Angela Merkel, Emmanuel Macron, Recep Tayyip Erdoğan, cu președintele Austriei Alexander Van der Bellen. Și suntem abia la mijlocul lunii noiembrie.

21 noiembrie. Moscova, vizită de lucru.

PS. Presa reflectă doar plecările lui Dodon la Moscova intenționat,  În realitate, este prezent peste tot.  I se deschid uși pe care Polahotniuc, cu toți banii săi,  nu le va deschide niciodată. 







joi, 1 februarie 2018

va rezista Dodon pînă la final?

Începutul de an a venit ca o tornadă peste Dodon.


Nu aduce anul cît aduce ceasul

2 ianuarie 2018, Igor Dodon este suspendat de CC din funcția de președinte al R.M. Motivul deblocarea unei remedieri guvernamentale.

4 ianuarie 2018, Sergiu Sîrbu  soma CC să examineze în regim de maximă urgență constatarea circumstanţelor ce justifică interimatul funcţiei de preşedinte al R.M, pe seama promulgării legii anti propagandă.

În aceiași zi, 4 ianuarie, și Dodon se adresa la CC  în baza aceluiași caz. Sesizarea acestuia a fost înregistrată abia în 5 ianuarie cu cîteva ore înainte de decizia CC de-al suspenda temporar din funcție.

10 ianuarie 2018, Adrian Candu împuternicit de CC preia pentru a treia oară atributele de președinte în cazul modificării legii Codului Audiovizualului.

Imediat după sesizarea deputatului PD,  Serviciul de presă al Curţii Constituţionale anunța că sesizarea va fi examinată vineri, 5 ianuarie, la ora 10.30. În cazul sesizării președintelui Curtea se va expune în decurs de 6 luni.

23 ianuarie, sesizare la CC, PL vrea ca limba rusă să nu mai fie considerată  limbă de comunicare pe teritoriul R.M. O cere liderul unui partid cotat cu 0,7% din sufragii. La întrebarea care este personalitatea politică din R.M. în care aveți cea mai mare încredere, Mihai Ghimpu nu se regăsește- n listă.

Anterior Ghimpu declara: “Nu suntem noi chiar căzuți din banană”. Din banană nu, dar din banan la sigur. În primul rînd rusa este o limbă de circulație internațională. În al doilea rînd, pînă și ăia cazuți din banană cunosc mai bine rusa și engleza decît noi. În al treilea rînd, interzicerea rusei în Moldova înseamnă se declare război minorităților naționale, care constituie aproximativ 40% din toată populația rămasă.  Asta ne dorim?

Pe 23 ianuarie și  PNL  în frunte cu unionista Pavlicenco se adresa Procuraturii Generale, cu solicitarea de al suspenda pe Dodon din funcție și interzicerea PSRM ca partid. Motivul mai mult decît banal,  „atitudine discriminatorie  față de cetățenii Republicii Moldova, care au viziuni unioniste”.  Oare sunt mai discriminați vorbitorii de română, decît cei de limbă rusă? Nu prea cred.

La unison cu Sîrbu, Ghimpu, Pavlicenco sunt și analiștii Negru și Țăranu, care prin absurd construiesc tot felul de banalitați.   Partidul Democrat o să facă guvernare cu Partidul Socialiștilor, chiar dacă se fac declarații fulminante, că n-o să facă niciodată alianță”. Scopul unul singur, întărirea ideii pe segmentul drepții.

PS. Într-o lună   atîtea atacuri împotriva lui Dodon. Vă imaginați cîte au loc într-un an.
Este unicul președinte  de pînă acum supus atacurilor din toate direcțiile, doar pentru faptul că optează pentru menținerea statalității.

miercuri, 4 octombrie 2017

Gata! Și Năstase s-a culcat sub Plahotniuc..

Pe 27 august 2016 lui Vasile Năstase  i se intentează un dosar penal. Cîteva zile mai tîrziu și liderul PPDA, Andrei Năstase, cade sub incidența unui dosar.  Pe 29 septembrie același an Viorel Țopa este condamnat la 9 ani de pușcărie. https://www.zdg.md/stiri/stiri-politice/viorel-topa-condamnat-astazi-in-alt-dosar-penal-la-15-ani-de-inchisoare Moment în care Andrei Năstase din mare luptător cu Mafia și Plahotniuc s-a culcat direct sub Plahotniuc.

Dar să le luăm pe rînd…
În 2015, inclusiv, prima jumate a lui 2016, Andrei Năstase era privit ca unica salvare pentru moldoveni. În timp record a adunat în jurul său zeci de mii de cetățeni dezamăgiți de guvernarea pro-europeană și acțiunile lui Plahotniuc. Un adevărat „câine-lup” după cum îl caracteriza însuși Usatîi.

Pe 22 ianuarie 2015, împreună cu Dodon, Usatîi, Năstase era  cît pe ce de al detrona pe păpușar, dacă nu ceda în acel moment.  Ce l-a determinat numai dînsul știe. 

Pînă la dosarele penale enunțate sus,  toate protestele DA se țineau în fața GBC, în fața casei păpușarului, în fața executivului. Amintiți-vă de  perioada cînd seară de seară ne adunăm în fața guvernului și declaram că suntem invincibili.

Imediat după  lovitura păpușarului, Năstase bate în retragere. Mai întîi o recunoaște pe Maia, exponent al alianței oligarhice, drept unicul candidat al opoziției la prezidențiale!. Deși gîndea altfel și înțelegea ca Sandu este un cal troian aruncat de oligarhi în rîndul opoziției. https://soundcloud.com/user-405008501

Maia care a votat pentru concesionarea aeroportului;

Maia care a votat pentru oferirea garanțiilor de stat băncilor falimentate;

Maia care de dragul puterii nu s-a rușinat să stea la guvernare chiar cu Plahotniuc;

Maia care l-a votat pe finul lui Plahotniuc, A.Candu, la funcția de spicher!

Pînă și Slusari s-a dezamăgit.


În schimb, Nastase se gudură în fața Maiei Sandu, în speranța că va obține sprijinul la primăria capitalei. În zadar. Prin culise se zvonește că aleasa Maiei este Nata Albot. Totodată, Maia, ca și Plahotniuc, declara că va boicota referendumul privind demisia lui D.Chirtoacă.

Tot Nastase optează pentru un bloc electoral cu PAS. Pentru ce? Chiar își dorește cu orice preț lichidarea DA în 2018? Cum rămîne cu dezideratele trasate în PMAN?

De cînd încrederea oarbă în europeni?  Să fie ei puntea între dumneata și Plahotniuc?


Cine apreciază activitatea reprezentantului delegației UE la Chișinău?

Cine îl admiră pe Pettit care deschis ordonă președintelui ce să întreprindă?

Cine din ei nu l-au susținut pe Plahotniuc?

Cîți din ei se opun deschis acțiunilor lui Plahotniuc?

Te-ai împrietenit rapid cu fugarul Usatîi și extremistul Petrenco. Și ei cîndva apropiații păpușarului.

De rînd cu sculele păpușarului – A.Șalaru, M.Ghimpu, V. Bilețchi,  I. Cașu, V. Țurcanu, M. Sandu - solicitați demiterea președintelui Dodon. De ce oare? E limpede. Fiindcă președinția e unica instituție care nu este încă controlată de Plahotniuc.

Faci apel către procurori să-l ancheteze pe Dodon!. Deci recunoști că procuratura este independentă, că instituțiile statului nu sunt capturate, că Plahotniuc este salvatorul țării.

Poate recunoști că și dosarele pe numele fratelui, a dtră, a Țopilor sunt perfect legale?!
Felicitări!







vineri, 8 septembrie 2017

Pe banii cui se diorgăiește Macovei?

Petru Macovei, director executiv Asociația Presei Independente (API).

Aparent independent, însă dependent de fondurile internaționale. Este cel mai incisiv personaj din spațiul public care optează pentru lichidarea mass- mediei rusești.

În anul 2016 Macovei, prin intermediul asociației pe care o conduce primește de la Fundația Soros- Moldova  grant în valoare totală de $ 68 146, prin intermediul a două proiecte:
„Media Forum” -$ 28 500 dolari.
„Stimularea gindirii critice” – beneficiari: Consiliul de presă; API -$ 39 646 dolari. http://soros.md/files/1_Raport%20de%20activitate%202016.pdf

Tot în 2016, API este sponsorizat de National Endowment  for Democracy (NED) cu  $54,600. http://api.md/page/ro-proiecte-active-37 

Numai de la 2 instituții internaționale API s-a înbogățit cu $122 746. În realitate numărul granturilor anuale țin de ordinul  sutelor de mii de euro. O simplă privire pe site –ul API scoate în evidență peste 10 sponsori internaționali.

Banii care îi ridică justifică pe deplin agresivitatea și manierea de-a comenta și ataca orice dezie a lui Dodon.

Pe 1 septembrie redactorului șef AIF i-a fost interzis accesul pe teritoriul țării. Imediat Macovei  a comentat pe pagina sa de facebook: Redactorului-șef al publicației "Argumentî i factî", care este un ziar propagandistic rusesc, la fel ca și AiF Moldova, editat de compania deputatului socialist Furculiță, soția lui Dodon fiind angajata acestei companii, i s-a interzis intrarea în Moldova. Dodon se diorgăiește”.

Pînă la urmă nu s-a diorgăit atît Dodon pe seama cazului, pe cît s-a diorgăit Macovei.  Mesajul, unul insipid de altfel, nu  face față unui reprezentant ce pretinde a fi director executiv API.

E clar acum poziția cui o exprimă Petru Macovei?

Pentru așa bani fiecare din noi ar urla ziulica mare jos Dodon,  mass- media rusească lichidată.

PS: Astfel de granturi Soros-Moldova oferă din 1992. Imaginați-vă cît au agonist în timp așa numiții ziariști independenți și societatea civilă care ne ghidează pe făgașul european. 


joi, 24 august 2017

Demiterea lui Dodon înseamnă lichidarea statului R. Moldova

Tot mai des se conturează ideea ca Dodon ar putea fi demis înainte de finisarea mandatului de președinte. Lucru nuanțat la început de Plahotniuc, conturat ulterior de Candu, Șalaru, recent și de Constantin Tănase.

Actualmente, opinia publică este alimentată de 2 idei, lansate de pe toate filierele. Prima,  Dodon   merge cot la cot cu Plahotniuc,  a doua, Dodon merge împotriva statului de drept Republica Moldova. Una peste alta conturează ideea păpușarului că Dodon trebuie demis.

Dodon merge cot la cot cu Plahotniuc? 
Dodon merge cot la cot cu Plahotniuc, este cel mai rațional argument, care prinde bine la orice cetățen. Utilizat cu vîrf și îndesat de liderii politici, reprezentanții societății civile, inclusiv de liderii din exterior care  continuă să se amestece în treburile interne ale țării.

Argumentul a fost alimentat de nenumărate ori, inclusiv de opoziția extraparlamentară în cadrul cadrul multor ședințe a legislativului. Cu toate astea, multe inițiative ale președintelui votate  cu PD au condus la umilirea păpușarului.

Plahotniuc a renunțat la votul uninominal în favoarea sitemul mixt de vot.

Președintele a refuzat promulgarea Legii tichetelor de masă promovată de președintele Parlamentului, Andrian Candu.

Dodon a reușit relaurea furnizării energiei electrice din stînga Nistrului la preț mai mic, etc. Lucruri care nu convin deloc lui Plahotniuc.

Republica Moldova rămâne a fi un proiect eșuat; Igor Dodon a depășit linia roșie”…

Astfel de declarații sunt lansate cu regularitate în spațiul public, de cînd Dodon a fost ales în funcția de președinte. Prima avertizare a venit din partea păpușarului pentru presa de peste Prut. Unde menționa că” dacă șeful statului va face greșeli suficient de grave și va supune unui pericol iminent stabilitatea politică a țării, acesta ar putea fi suspendat din funcție”.  

Se crede Plahotniuc atotputernic încît să poate demite un președinte ales prin vot direct de către popor,   propulsat de acțiunile alianței pro-europene și neîncrederea față de PD?   Dacă ar fi avut susținerea poporului  lucrurile ar fi stat invers.

R.Moldova este un stat eșuat. Suntem prinși între coloana a V-a și „salonul nr. 6”, susține Alexandru Tănase.

Ce-ar fi să ne explice dnul Tănase unde se afla în momentul în care statul a eșuat? Nu cumva stătea la treuca guvernării?

Nu mai zic de nenumăratele decizii părtinitoare admise din fruntea CC, în defavoarea cetățenilor?  Și dorința acestuia de-a lichida statul  Republica Moldova. Nimic de mirare să-l incomodeze acțiunile întreprinse de Dodon.  

PS. Demiterea lui Dodon ar însemna lichidarea de facto a statului R. Moldova.




joi, 20 iulie 2017

Cît ne costă „Mofturile” lui Dodon

Igor Dodon este unicul personaj din istoria Republicii Moldova supus atacurilor zilnice. Orice acțiune a sa este sabotată  absolut de toți. Spiritele sunt ațîțate mai întîi de media, ulterior de liderii politici.

Deși se știe că are pîrghii limitate și nu poate acționa mai mult de atît, societatea continuă să creadă că Dodon acționează conform propriilor interese, în defavoarea cetățenilor. Lucru absolut absurd. Orice încercare a sa de a se apropia de un anumit segment de cetățeni este amplu criticat.

Tinerii problema cui?
Pentru prima dată în istoria țării, președintele vine cu inițiativa de a organiza  Festivalul ”Generația Viitorului”, zi dedicată în exclusivitate tineretului. Imediat ce-a fost anunțat programul festivității, o sursă media apropiată păpușarului a realizat prețul  cîntăreților prezenți la manifestație. Deplasînd accentul de la evenimentul propriu-zis.




Pe 18 iulie, în cadrul festivalului, președintele a  oferit „Diploma de Onoare” celor mai buni  100 de elevi din țară. Înaintea decernării, pe rețelele de socializare apare informația că o elevă se refuză de aprecierea lui Dodon. Motivul invocat mai mult decît banal, „Un om care îți dă o diplomă, dar îți ia identitatea”, care identitate ți-o ea Dodon? Faptul că insistă pe întroducerea limbii moldovenești înseamnă cumva că-ți ia identitatea? Dar asta nu înseamnă că chestiunea respectivă va trece în cadrul referendumului. Și apoi, o parte a consilierilor prezidențiali vorbesc strict românește, lucru care nu-i împedică să-și desfășoare activitatea.

În prealabilul acestei zile, alți 6  studenți moldoveni care- și continuă studiile peste hoatre au fost selectați de înstituția prezidențială să asiste consilierii președintelui,  în următoarele 3 luni. Atît în primul caz, cît și în al doilea scopul președintelui a fost motivarea tinerilor să revină pe meleagurile natale, nicidecum dezbinarea idealurilor ce le împărtășesc aceștea.

Moftul lui Dodon
Moftul lui Dodon ne costă mii de pensii...,  astfel suna titlul unei știri  prezentate de ziarul Timpul, pe 12 iulie curent. Pe 24 septembrie va avea loc referendumul consultativ inițiat de președinte pe 4 chestiuni. Din capul locului executivul a menționat că nu sunt bani pentru realizarea plebiscitului. Chiar și așa jurnaliștii de la Timpul continuă manipularea cetățenilor. Moftul lui Dodon de a organiza un referendum ne costă mii de pensii. Or, deja e cunoscut că  referendumul va fi susținut de PSRM, nicidecum din banii publici.

La fel de mult ne costă și reforma guvernului, pe care Timpul o reflectă ca ceva firesc. În cazul dat nu se numără pensionarii și pensiile acestora.

O altă acțiune cu deznodămînt tragico- comic este titlul  Moldova „va muri” în mâinile celor 98 la sută de creștini ortodocși.  http://www.timpul.md/articol/moldova-va-muri-in-mainile-celor-98-la-suta-de-cretini-ortodoci-112406.html Titlul, o ofensă adusă întregii comunități creștine, erodează valorile familiei tradiționale,  dar și o palmă dată lui Dodon.

Pe scurt, ce n-ar face Dodon este împotriva tuturor. Asta ne sugerează “media independentă” astăzi.  De fapt, dependentă de granturile externe politica cărora o promovează intensiv.