Pe 20 iunie a
expirat termenul limită înaintat de PPDA pentru desemnarea unui candidat unic
al opoziției, pentru alegerile prezidențiale din 30 octombrie. Deși, propunerea a fost lansată la începutul
lunii de către Andrei Năstase, liderii opoziției așa și nu s-au așezat la masa
negocierilor. Nici chiar Maia Sandu care susținea intens revendicările
protestatarilor și cerințele lui Andrei
Năstase n-a binevoit să se întîlnească cu acesta din cîteva considerente.
Și anume:
- - Maia Sandu se vede deja președintele
Moldovei, deci, automat și candidatul
unic al opoziției parlamentare. Motiv pentru care dînsa n-are de ce se prezinte
la aceste tratative. La baza deciziei sale stau 2 argumente. Primul -
sondajele. Al doilea, susținerea partenerilor externi, printre care SUA.
- - În al doilea rînd, Maia Sandu
este candidatul cel mai agreat de Plahotniuc. Motivul este simplu, un candidat
pătat cu sîngle păpușarului automat face parte din sistem.
Chiar și așa
există o mică nuanță care o împiedică pe Sandu să ajungă președinte. Potrivit
articolul 78 din constituție, candidatul pentru această funcție trebuie să aibă
minim 10 ani, constanți, locuiți pe teritoriul țării. Nuanță pe care Sandu n-o
întrunește nicidecum.
…
Chiar și
așa, dacă ar fi să mergem pe logica Maiei Sandu, atunci Dodon ar trebui să aibă
întîietate la capitolul desemnarea candidatului unic. Potrivit sondajelor, liderul
PSRM este favoritul moldovenilor, concomitent se bucură de sprijinul
partenerilor externi și întruneșete toate cerințele stipulate în constituția
Republicii Moldova. Plus la toate, PSRM a fost primul partid care și-a anunțat
candidatura pentru prezidențiale, iar Dodon a
fost alesul biroului politic al partidului, nicidecum nu s-a înaintat de unul singur ca în cazul
Maiei Sandu.
...
Dodon ca
exponent al opoziției parlamentare, ca partid ce se bucură de încrederea
majorității, stînga, centru-stînga, ba chiar la moment și-o parte a drepții
l-ar vota, nu va ceda în ruptul capului
în fața altui candidat, oricine n-ar fi el. Deci, demersul lui Andrei Năstase
în cazul acestuia nu-și avea sensul.
…
Usatîi, nu
poate candida deoarece n-are vîrsta necesară. Plus la toate ca și-n cazul Maiei
Sandu, Renat n-are 10 ani trăiți concomitent pe teritoriul Republicii Molodova,
lucru stabilit în articolul 78 din
constituție.
Astfel, nici
Sandu, nici Usatîi nu întrunesc criteriile pentru această funcție.
Rămîne
Andrei Năstase.
Dacă lasăm
la o parte sondajele, atunci Andrei Năstase întradevăr se bucură de-o
popularitate imensă în rîndurile cetățenilor, lucru neîntîlnit pînă acum în țara
noastră, dar nu suficient de mult pentru
al învinge pe însuși Plahotniuc și sistemul acestuia. Chiar și așa, dintre Sandu, Leancă și Usatîi, Năstase este candidatul cel mai oportun acum.
Mai cu seamă că el a fost înaintat spre această funcție de însuși cetățenii
prezenți la miting. De susținerea cărora va și benificia în ambele tururi de
scrutin. Fie că place asta lui Sandu ,
Leancă și Usatîi.
Lui Dodon îi
e totuna.
Concluzie: Turul II va
fi extrem de incisiv, atît Dodon cît și Năstase sunt destoinici către această
funcție. Chiar și așa, votul rămîne după noi.
Mai bine sterge blogul si nu te fa de ris, nu fi o sluga in miinile cuiva.
RăspundețiȘtergereArticolul 78. Alegerea Preşedintelui
RăspundețiȘtergere(1) Preşedintele Republicii Moldova este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.
(2) Poate fi ales Preşedinte al Republicii Moldova cetăţeanul cu drept de vot care are 40 de ani împliniţi, a locuit sau locuieşte permanent pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puţin de 10 ani şi posedă limba de stat.