marți, 30 iulie 2019

Despre „așa zisa” reformare a PD


Despre reformarea PDM se vorbește  aproximativ de  2 luni.

Primul s-a expus însuși Plahotniuc, la scurt timp după părăsirea RM. Ulterior, Diacov a ciripit ceva pe la tv și cam atît. Mai degrabă asistăm la fortificarea partidului după principiul vechi.

Pînă la alegerile din 24 februarie 2019, Plahotniuc a mai fost deputat de 3 ori, și-n toate cazurile și-a depus mandatul, menționînd una și aceeași de fiecare dată: renunţ la mandatul de deputat pentru că nu mai doresc să se considere că beneficiez de unele privilegii”.

Astăzi, 30 iulie 2019, Plahotniuc și-a depus mandatul a patra oară, nu a renunțat însă și la politică.  Fapt enunțat nu o singură dată de fruntașii PDM care susțin că Plahotniuc îi contactează „uneori”.

Nu excludem că el a  insistat pe retragerea lui Filip din fruntea fracțiunii parlamentare a PD, în favoarea lui Diacov. Filip rămînînd în continuare  deputat.

Inversarea funcțiilor s-a făcut pentru a distanța electoratul de ura manifestată față de liderii partidului. În realitate nimic nu s-a schimbat. PDM rămîne intact în legislativ cu 30 de plahotniuci activi și agresivi: Adrian Candu, Vladimir Cebotari,  Ion Leucă, Dumitru Diacov, Pavel Filip, Sergiu Sîrbu, Vladimir Andronachi, Botnari Alexandru, Botnari Constantin, Rotundu Svetlana, Gheorghe Brașovschi, Eleonora Graur, Efrosenia Grețu, Ghenadie Buza, Ludmila Guzun, Grigore Repeșciuc, Anghel Agachi, Nicolae Ciubuc, Alexandru Jizdan, Otilia Drăguțanu    (succedată de Ruxanda Glavan), Vladimir Vitiuc, Monica Babuc, Elena Bacalu, Oleg Sîrbu, Eugen Nichiforciuc, Vasile Bîtcă, Igor Vremea, Corneliu Padnevici, Violeta Ivanov.

Adrian Candu- firmele sale figurează în raportul Kroll 2.

Pavel Filip- acuzat de monopolizarea exportului de nuci. În funcția de prim- ministru a ridicat pragul de pensionare la 63 de ani, a concesionat 40% din teritoriul țării unei firme americane cu sediul în off-shore, etc. 

Vladimir Cebotari - proprietarul companiei aeriene FlyOne.

Alexandru Jizdan - în anul 2009 a fost decorat de Gheorghe Papuc cu ordinul „Crucea pentru merit, de gradul I”, pentru îndeplinirea ordinelor în timpul evenimentelor din aprilie 2009.

Constantin Botnari-alias borsetca, individul  dat se ocupa de  racolarea deputaților în parlament.

Alexandru Botnari- ex-primar de Hîncești. În timp ce era primar a denumit o stradă din oraș în cinstea soacrei sale, Nadejda Odobescu.

Sergiu Sîrbu- este autorul dubiosului proiect de lege privind liberalizarea capitalului și amnistia fiscală. Sirioja propunea ca cei care nu și-au declarat venitul în termenul prevăzut de legislație să platească statului 2% din valoarea averii nedeclarate.

Vladimir Andornachi- este deputatul cu zero proiecte legislative, zero interpelari, zero amendamente, zero luări de cuvînt.

Anghel Agachi- este ginerele lui Constantin Becciev, ex director Apă Canal Chișinău. Numai aparatul de cafea din biroul lui Becciev costa 85 de mii de lei.

Otilia Drăguțanu- este soția faimosului guvernator al BNM, Dorin Drăguțanu, în timpul fraudei bancare. În 2015 SRL-ul condus de Otilia Druguțanu a semnat un contract pentru servicii de organizare a evenimentelor în sumă de 3,094 mil de lei cu o instituție de stat subordonată Ministerului Economiei. Pe 19 iulie curent, Otilia a renunțat la fotoliul de deputat. Locul acestaia fiind ocupat de Ruxanda Glavan, ex- ministră a Sănătății.

Ruxanda Glavan- în primii  2 ani de activitate în fruntea Ministerului Sănătății, Glavan a majorat tarifele la preparatele medicamentoase de minim 3 ori. Tot ea a pus pe roate schema de contrabandă cu glucometre în Rusia.

Monica Babuc- ex ministră a Culturii, ulterior a Educației, Culturii și Cercetării, actualmente, vicepreședinte al legislativului. A fost șefa de cabinet a prim-vicepreședintelui parlamentului, Vlad Plahotniuc.  În timp ce se afla în fruntea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării a alocat 4 mil de lei unor organizații gestionate de membrii PDM.

Elionora Graur- președinte de raion în 2 mandate. Timp în care s-a îmbogățit enorm. Potrivit MoldovaCurată, Elionora și-a cumpărat vilă în munții carpați. Dinsa i-a asigurat victoria lui Tauber în circumscripția 19.

Toți, dar absolut toți 30 sunt la fel.

În loc de concluzie voi încheia cu Ion Sturza: „Partidul Democrat trebuie declarat în afara legii”. Doar astfel va avea loc reformarea PDM.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu