joi, 6 septembrie 2018

Pușlamalele unioniste



Șalaru și Codreanu nu sunt nici pe departe cei mai imaculați unioniști. Traseul în politică este pe cît de anevoios, pe atît și de murdar. Nu întîmplător, PUN ca partid, de la preluarea sa de către Șalaru, nu s-a îndepărtat nici pentru o clipă de Plahotniuc, dar continuă să absoarbe fonduri românești.

Pe 7 februarie 2017, pe pagina sa de facebook, Șalaru anunța că formează un nou partid- Partidul Unității Naționale. Scopul Unirea cu România.

Din capul locului,  Băsescu a fost ales președinte de onoare al partidului, iar  prim-vicepreședinte a devenit Constantin Codreanu, deputat în parlamentul României. Ulterior, și candidat la primăria capitalei.

Trecutul lui Șalaru este mai mult ca dubios. De-a lungul timpului a servit interesele tuturor oligarhilor, gîndul cărora numai la Unire nu era.

Între anii 1996-2008, unionistul Șalaru, a fost director  al  grupului financiar-industrial „Ascom-Grup, a miliarderului Anatol Stati.

În perioada sept. 2009- mai 2013 a fost ministru transporturilor. Timp în care a intrat în vizorul tuturor.  La scurt timp după instalarea în fotoliu de ministru a fost acuzat de legături de corupție cu oligarhul român Nelu Iordache. Ultimul supranumit și regele asfalturilor. La scurt timp, BERD a anulat acordarea a 20, 3 mil de euro destinate pentru reparația drumurilor.

În 2011, ÎS „Calea Ferată a Moldovei” datorită activităţii ministrului Șalaru a fost la un pas de a pierde depourile de reparație.

Tot în 2011, Șalaru este acuzat de  compania „Moldavian Airlines” că „a împiedicat dezvoltarea concurenţei, avînd interese economice personale în unele firme turistice”.

Corupţia şi taxele ilegale au atins cote de nedescris.  Valoarea mitei pentru Proiectele finanţate din mijloacele donatorilor externi constituia 70%. 

Pentru a  a te angaja ca însoțitor de tren, trebuia să achiţi 2-3 mii de dolari, în funcţia de şef de tren – de la 10 mii de dolari.

În perioada conducerii sale, compania „Parstar Petrol” SRL Cimişlia a devenit singurul furnizor de produse petroliere pentru ÎS „Calea Ferată a Moldovei”.

Șalaru a făcut istorie și cu modernizarea trenurilor diesele.  Primul tren modernizat în România a fost adus în țară în iunie 2012.   Reparaţia acestuia a costat ÎS „Calea Ferată a Moldovei” 2,2 milioane de euro. La numai o lună „trenul lui Şalaru” a ieşit din funcţiune.

Și astea sunt doar o parte din acțiunile unionistului Șalaru. Pentru fiecare dintre ele s-ar necesita dosar penal.

În timpul campaniei electorale, fostul coleg de partid, Munteanu îl acuza ca fiind spolerul lui Plahotniuc. În timp ce, Băsescu se jura mai peste tot că PUN-ul nu este proiectul păpușarului.


Nici trecutul lui Codreanu nu este cu mult mai deosebit decît a lui Șalaru. Pînă a deveni deputat în România se întreținea în relații de amiciție cu Usatîi, exponentul lumii criminale. Or, cine e prieten cu ultimul, nu poate fi mai deosebit ca el.



Drept exemplu servește înregistrarea audio postată pe facebook, imediat după scrutinul din 20 mai, unde Codreanu înjură ca la ușa cortului un alt angajat din parlamentul României.  Limbajul subteran nu se deosebește cu nimic de al amicului Usatîi.

Tot el, a fost cel care a declarat în timpul cursei electorale că deține informații compromițătoare în adresa unor candidați. Or, astfel de informații deține numai Plahotniuc, ulterior le distribuie în mass- media prin intermediul pușlamalelor alde Codreanu.

Revenind la unionism și acțiunea acestora din 27 august, numit Marșul Centenar, jurnalistul Vitalie Călugăreanu menționa pe blogul său că totul a fost regizat din timp, de către PUN și Plahotniuc. “ Deocamdată vedem cum Plahotniuc își inventează propriul unionism (inclusiv prin crearea unui partid marionetă) prin care speră să adune electoratul unionist într-o singură plasă și să-l controleze”. 

PS: intenția acestor pușlamale este să ajungă în legislativ, nicidecum Unirea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu