marți, 4 februarie 2020

Sandu, Dodon și Plahotniuc fac parte din același triunghi al puterii



Maia Sandu, Vlad Plahotniuc și Igor Dodon niciodată n-au mers separat unul față de altul.

Binomul Dodon-Sandu
Igor Dodon și Maia Sandu și-au intersectat căile pentru prima dată la Ministerul Economiei, ambii fiind angajații acestei instituții pe timpurile cînd toată guvernarea era în mînile comuniștilor.  Pe atunci președinte al RM era Vladimir Voronin, iar prim-ministru, Vasile Tarlev.

Maia Sandu activa ca director al Direcţiei generale politici macroeconomice şi programe de dezvoltare de la Ministerul Economiei și i se subordona direct lui Valeriu Lazăr, pe atunci Ministru al Economiei și Comerțului al Republicii Moldova. 

Ulterior, Sandu și Lazăr  au fost colegi în cadrul AIE condusă de către Plahotniuc.

După cum menționa Vlad Bîtrincea, Cînd era subalternă în guvernarea comunistă, Maia tăcea, fiindcă îi convenea. Tot timpul a fost o carieristă, care executa ordine și numai uneori o făcea pe „disidenta”, de ochii lumii. Dar pînă la urmă vota "tot ce trebuie".

Binomul Plahotniuc-Sandu
Abilitățile profesionale Maia Sandu și le-a evidențiat sub tutela totală a lui Plahotniuc. Mai exact în perioada cînd era Ministra Educaței. Minister de la care i s-a dus și faima peste tot în țară.

1.      Una dintre cele mai răsunătoare inițiative ale Maiei Sandu  a fost întroducerea camerelor la BAC. Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală, ulterior dosarul a fost închis, fapt nuanțat de Ivan Diacov.

2.      Codul Educației este o altă inițiativă marca Maia Sandu. În urma modificărilor, limba rusă din disciplină obligatorie a devenit disciplină opțională (un precedent care convenea  numai lui Plahotniuc).
3.      Tot Maia Sandu a exclus examenul obligatoriu la Istoria Românilor pentru elevii claselor a IX-a.

4.      Maia Sandu a votat în prima fază pentru concesionarea Aeroportului și privatizarea BEM. Practic, Maia, prin votul ei, a cedat atît aeroportul cît și BEM-ul în favoarea lui Ilan Șhor. Ulterior, aeroportul a ajuns pe mîna lui Nathaniel Rothschild (cu care Maia Sandu și Andrian Candu s-au întîlnit în mod secret). Acum  aeroportul este gestionat de rusul Andrei Goncearenko.

5.      Maia Sandu a votat în noiembrie 2014, pentru alocarea de către Guvern a 5,4 miliarde de lei de la Banca Naţională drept garanţie de stat către BEM, Banca Socială şi Unibank (băncile lui Șhor).  https://www.timpul.md/timpulmd/articol/or-vine-cu-noi-dezvaluiri-despre-maia-sandu-inaintea-votului-pentru-alocarea-garantiei-de-stat-catre-bem-banca-sociala-si-unibank-maia-sandu-s-a-intalnit-in-secret-cu-vlad-filat-131505.html Din 2016, la indicația partenerilor externi, care o susțin necondiționat pe Maia Sandu, banii respectivi sunt plasați pe umerii cetățenilor pentru o perioadă de 25 de ani.

Cînd Igor Dodon și Maia Sandu au înțeles cît de periculos este jocul cu Plahotniuc au revenit la formula inițială binomul Dodon-Sandu, pentru al debarca pe Plahotniuc.

Binomul Dodon-Sandu
Iunie 2019, Dodon lansează spontan ideea ACUM or niciodată. În seara aceleiași zile s-au dus negocieri cu DA-PAS, în urma cărora s-a decis formula, Maia Sandu, Prim-ministru; Zinaida Greceanîi, Președintele Parlamentului, iar Andrei Năstase, Ministru al MAI. Binomul dat a rezistat exact 5 luni. Actualmente, Maia se laudă peste tot că dînsa a reușit reluarea finanțării externe, fără să menționeze prețul” acestei finanțări.

Printre condițiile impuse de FMI se regăsesc:
-          Scumpirea luminii;
-          Impozitarea tichetelor de masă;
-          Scumpirea gazului urma să aibă loc încă în toamna anului 2019, afirmă Chicu;
-          Indecsarea pensiilor sistată;
-          Tăierea alocațiilor sociale;
-          Ratificarea Convenției de la Istanbul;
-          Reforma Justiței, etc.

Tot ea ar trebui să recunoască că dacă nu intervenea Dodon cu inițiativa sa, Plahotniuc și acum stătea bine merci în țară. Datorită lui Dodon a ajuns să fie prim-ministru, formulă care nu i-a reușit cu Plahotniuc în 2015, deși i se subordona direct.

PS. De la Maia Sandu auzim mereu: n-am făcut, nu m-am întîlnit, n-am semnat, n-am primit, etc. Iar cînd i se prezintă probe pasează vina pe colegii ei.

Există și așa lideri!J







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu