vineri, 20 ianuarie 2017

Gazoductul Iași- Ungheni un punct de spălarea banilor

În august 2013 se puneau bazele celui mai promițător proiect pentru Moldova, gazoductul Iași -Ungheni. Inaugurat un an mai tîrziu, cu mare tam-tam, de ziua independenței, gazoductul așa și n-a livrat gaze către Republica Moldova precum susțineau mai marii executivelor de atunci Ponta- Leancă.

Gazoductul, proiect politic
Gazoductul Iași -Ungheni de la bun început a fost proiectul lansat de România pe timpul cînd Ponta se afla în fruntea executivului român. Atunci printr-o conlucrare strînsă a părților, și din dorința de-a apropia mai mult Moldova de România, au fost puse bazele acestui gazoduct. Doar că, finalitatea acestuia s-a pierdut în negura timpurilor la fel de rapid ca și Ponta. Mai exact, gazoductul a fost dat în exploatare pe 27 august 2014, cu 2 luni înainte de scrutinul prezidențial din România unde candida și Ponta (2-16 noiembrie 2014). Atunci, susținut de Plahotniuc, Ponta obtinuse majoritatea în Basarabia, nu și în România. Evident, o dată cu campania electorală  s-a finisat și activitatea gazoductului.

O primă testare a acestuia a avut loc abia în 2015.  Timp de o lună românii au furnizat Moldovei un milion de metri cubi de gaze, adică necesarul de încălzire pentru o iarnă a circa 330 de case. De atunci şi până în prezent, gazul românesc nu a mai ajuns în Republica Moldova.

În 2015 părțile implicate în proces constatau pentru prima dată nefuncționalitatea gazoductului. Atunci au și fost trasate primele priorități, printre care extinderea gazoductului pînă la Chișinău. Lucru ce trebuia să se producă pînă în 2017. În septembrie anul trecut autoritățile de la Chișinău au trasat un nou termen pentru finisarea gazoductului, este vorba de anul 2019. Potrivit autorităților locale, lucrările pentru extinderea gazoductului ar putea începe chiar în acest an. Asta după ce va fi finalizat proiectul tehnic şi selectată compania care va desfăşura lucrările.

Unde au dispărut banii?
Gazoductul existent acum a costat autoritățile române 26 mil de euro. Pentru extinderea acestuia sunt necesare alte 93 de mil. În septembrie anul trecut BERD susținea că oferă R.M. 41 mil de euro. Un împrumut similar urma să fie oferit de către Banca Europeană de Investiții. Restul sumei trebuia să fie acoperit de UE, circa 10 mil. Unde sunt banii investiți? Dle Candu poate dtră știți, doar erați viceprim-ministru al economiei în 2014.

Despre nefuncționalitatea gazoductului vorbea expertul economic Victor Parlicov încă în 2015, cu mult înainte ca autoritățile noastre să conștientizeze fapta.  “Ca Moldova să poată beneficia de gazul românesc e nevoie de construirea altor 2 apeducte de aprovizionare cu gaz. Unul pe teritoriul României cu lungimea de peste 150 km,  altul pe teritoriul Republicii Moldova pe segmentul Ungheni-Strășeni. Suma cheltuielilor s-ar ridica la 150 mil d euro”. 

"Vestmoldtransgaz"
Cu 2 luni înainte de darea în exploatare, iunie 2014,  prin hotărîre de guvern la Chișinău a fost creată Întreprinderea de stat "Vestmoldtransgaz". Scopul căreia era gestionarea segmentul de pe teritoriul Republicii Moldova al gazoductului Iași-Ungheni și stația de măsurare a gazelor.   Menirea intreprinderii este neclară pînă în prezent, cert este ca ea există în continuare, doar are licență de transport a gazelor românești pe teritoriul Moldovei   pe un termen de 25 de ani.


Concluzie: autoritățile moldave implementează tot felul de proiecte fără finalități, menirea cărora este spălarea banilor. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu