miercuri, 29 noiembrie 2017

Purtătorul de cuvînt al PD la întîlnire cu Băsescu

Pe 16 noiembrie curent, Traian Băsescu a încins atmosfera la ULIM în cadrul unei întruniri.  În mulțime este observat Vitalie Gamurari, purtătorul de cuvînt al PD.


Aparent nimic deosebit, însă conotația politică sugerează altceva.

Încă de la fondare toată lumea a asociat PUN –ul cu PD, lucru negat cu vehemență de liderii ambelor partide. Inclusiv de Băsescu, care declara că nu-l cunoaște pe Plahotniuc decît din mass- media. Dacă pe ultimul îl cred, atunci pe Șalaru imposibil.

1.      Băsescu deși președinte de onoare al PUN nu poate controla situația pe intern;

2.      Băsescu nu deține cetățenia RM ca să-i poata impune agenda politică președintelui de facto;

3.      Băsescu este folosit pe post de prezervativ pentru a culege voturi;

4.      Este o unealtă ușor de folosit ce prinde bine la unioniștii sceptici, care cred că Unirea încă se va realiza.

În schimb Șalaru este proiectul păpușarului. Construit să rupă voturile PL, PPDA. Și ai discredita la maxim pînă la campania electorală de anul viitor.

Ca situația să nu genereze suspiciuni, în joc a fost întrodus purtătorul de cuvînt al PD, Vitalie Gamurari.
Pe de o parte PD este distant de PUN. Pe de alta Gamurari asistă la  întrunirea cu Băsescu.

Recent, Alexandru Slusari declara că păpușarul mizează pe coaliția cu PAS și PUN. Lucru  prefigurat deja.

L-ați auzit vreodată pe Șalaru să-l critice pe Plahotniuc?

Dar acțiunile PD-ului? Personal nu. Puțin probabil să auzim vreodată.

În schimb PUN-ul susține toate inițiativele lansate de PD.

Cînd trebuie de atacat Dodon, Șalaru este cap de listă.

Cînd trebuie de boicotat referendumul pentru demiterea primarului Șalaru susține boicotul de rînd cu Plahotniuc.

Or, Gamurari se asigura că totul decurge conform aranjamentelor. Doar lui Plahotniuc nu-i plac surprizele.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu