marți, 18 aprilie 2017

suicidul lui Chiril Lucinschi

În 2014,  Pervîi Kanal, Rossia 24, Russia Today, RBK-TV, Life News, RTR Planeta, NTV Mir, TVCI, Rossia 1, Istoria, Petersburg 5, REN TV, Zvezda, TNT, NTV au fost sistate pe teritoriul Ucrainei. Motivul,  materialele difuzate alimentau separatismul, incitau la ură etnică şi război.

Imediat la noi, în spațiul virtual a apărut o inițiativă asemănătoare, care a fost sortită eșecului. Un an mai tîrziu, un grup de deputați PLDM -PD propuneau în parlament un Proiect de lege privind interzicerea propagandei străine în Republica Moldova. Ulterior, Vlad Filat a anunțat că PLDM își va retrage semnăturile de pe proiectul de lege, argumentînd că abordarea problemei este incorectă.  Chiar și așa, Chiril Lucinschi a călcat peste prevederile liderului Filat. Astfel, la 7 aprilie printr-un comunicat de presă  TV7 anunța că renunță la  programele postului de televiziune rus NTV, în favoarea produsului autohton.

Deși conștient că postul pe care-l conducea nu dispunea de produs autohton, decît buletinele de știri și o emisiune moderată de Natalia Morari.

Imediat  după aceste prevederi postul TV7 a picat din preferințele cetățenilor, dar și a distribuitorilor de publicitate.  Astfel, în decurs de cîteva luni TV7 a pierdut 4 poziții în topul difuzării publicității tv,  înregistrând o scădere de aproape 70% din volumul de publicitate. Ceea ce a condus la concedieri masive. În decurs de cîteva luni, TV7 a rămas practic fără angajați. O spuneau persoanele concediate, care susțineau că Natașa Morari decide soarta intregului canal.

Pe 22 februarie 2017,  Lucinschi anunța că renunță la fotoliul de deputat în favoarea unui nou proiect tv  care ar deschide ușile oamenilor cu viziuni noi. Numai că în consiliul de administrare al noului proiect se regăseau aceiași oameni pe care îi vedem seară de seară la diverse canale tv.

Actualmente, TV7 este monopolizat de Natașa Morari și gașca sa, ea fiind și  cea care a  contribuit la suicidul public a televiziunii.

Ps: Lucinschi a plecat, iar difuzarea canalelor rusești așa a și rămas. Inclusiv a producțiilor rusești la canalul ce-l administra cîndva.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu