miercuri, 21 decembrie 2016

Schemele prin care Plahotniuc controlează prețurile la energia electrică

13 martie 2014 Parlamentul efectuiază 2 modificări semnificative la LEGEA Nr. 124 din  23.12.2009  cu privire la energia electrică, fapt care a contribuit la creșterea tarifelor la energie, dintr-o singură dată, cu peste 37%.

Mai exact, în baza modificărilor operate autorii au creat 2 scheme de spălarea banilor prin intermediul difuzorilor de energie electrică.



Dar să le luăm pe rînd...
Așa cum am menționat mai sus modificările s-au efectuat la art. 39 și 40. Primul ține de    Racordarea la reţeaua electrică, al doilea de Extinderea reţelelor electrice de transport şi de distribuţie.  Cel din urmă reflectă clar cîteva detalii care sunt încălcate cu regularitate de operatorii de rețele electrice.

Menționez din start că modificările operate au contribuit strict la bunăstarea financiară a lui Plahotniuc și Şevciuk.

Potrivit art .40, din legea dată agentul de rețea este obligat în baza cererilor depuse din partea cetățenilor  (sat/ oraș) să conecteze toate casele la energia electrică. În cazul nostru, neștiind legea, agentul ne informează periodic asupra faptului că instituția în cauză nu este obligată să conecteze locuințele la curentul electric. Trecînd toate cheltuielile de conectare, fire electrice, piloni de înaltă tensiune, prețul pentru conectarea propriu-zisă,  pe seama beneficiarului.

Un exemplu elocvent servește orașul Sîngera, o suburbie a capitalei unde zeci de familii trăiesc în beznă  mai bine de 10 ani. Agentul economic amînîndu-i  de la an la an pe motive neîntemeiate.  http://www.canal3.md/ro/news/traiesc-ca-evul-mediu-mai-multe-familii-din-orasul-singera-fara-acces-la-electricitate Și, e doar un caz din sutele existente în toată țara. Astfel, rețelele construite din contul beneficiarelor, prin obligație reflectată în lege  sunt trecute la balanța operatorilor, valoarea carora ulterior este inclusă în costurile reflectate în tariful la energie electrică. Pe banii noștri obținem în rezultat tarife majorate.

Un alt caz prevede că firele electrice cu gradul de uzură mediu, în loc să fie înlocuite cu altele noi, sunt evaluate din nou și repuse în funcțiune la prețul firelor de piață. În timp ce ei se îmbogățesc noi trebuie sa achităm pentru toate materialele uzate, ca ulterior să ne trezim cu deconcectări ale luminii motivate drept  „îmbunătăţirea serviciilor prestate clienţilor” . Exact ca -n cazul țevilor reparate cu  uzura de 80%.

O altă schemă de spălarea banilor prin majorarea tarifelor la energia electrică funcționează în raza municipiului Chișinău. Schema pusă pe roate de către Octavian Calmîc, pe timpul cînd deținea funcția de Ministru al Economiei și Andrian Cadu, președintele Parlamentului și finul de cununie al oligarhului Plahotniuc.

Mai exact,  în timpul mandatului de ministru al Economiei, Octavian Calmîc, împreună cu Andrian Candu semnează contracte de cumpărare a  energiei electrice prin intermediul unei firme fantomă situate în stînga Nistrului cu denumirea Energocapital, în spatele căreia ar sta Evgheni Şevciuk şi Vladimir Plahotniuc.

La rîndu-i, la Chișinău este creat un alt filtru de control sub denumirea de compania de stat  „Energocom". Astfel, pînă energia electrică ajunge la consumatorul final este trecută prin 4 ”filtre intermediare de control a prețurilor”. Primul este furnizorul de bază, în cazul nostru Ucraina, al doilea Energocapitalul (situat în stînga Nistrului), la răndu-i Energocapitalul o vinde „Energocomului" spre a o distribui consumatorilor finali  companiei Gas Natural Fenosa. În al doilea caz  compania de stat  „Energocom" din Chișinău procură energia din Ucraina, ulterior o vinde  rețelelor electrice situate pe teritoriul țării Red Nord, Red Vest. Aceste rețele la rîndul lor întroduc alte filtre furnizor “furnizarea de energie electrică”, care contribuie automat la diferența de preț pe regiuni. (Locuitorii din nordul țării achită cel mai mare preț pentru energia electrică). Suma acumulată pe urma filtrelor intermediare de control al prețurilor” la energia electrică din tot parcursul lanțului logistic este împărțită între Plahotniuc-Șefciuk.

Numai în prima jumătate a anului 2015, „Energocapital" ar fi scos din regiunea transnistreană peste 19 milioane de dolari sub formă de dividende. Banii au fost plasaţi în conturile unei companii off shore din Hong-Kong, iar toată operaţiunea a avut loc prin intermediul „Victoriabank” din Chişinău. http://jurnal.md/ro/politic/ 2016/7/13/sergiu-tofilat-candu-si-calmic-trebuie-trasi-la-raspundere-pentru-contractele-incheiate-cu-energocapital/.  Din toți experții economici  doar Sergiu Tofilat a bătut alarma și a deconspirat această schemă.

Recent, așa zișii contractori de energie cereau majorarea energiei electrice cu 14 la sută începînd cu 1 ianuarie 2017. De la 1 leu 92 de bani/kWh până la 2 lei şi 19 bani/kW. Printre motivele enunțate sunt devierile financiare acumulate, deprecierea leului faţă de dolar, inflaţia, dar şi creşterea salariului minim pe economie. De facto, e cazul să recunoaștem că schemele sunt implementate la nivel de lege, metodologii de calcul a tarifelor și extinderea lanțului de intermediari în procesul de livrare a energiei electrice de la producător la consumatorul final în beneficiul Plahotniuc-Șefciuk.

Un lucru este cert acum, clopotele trase de socialiști, referitor la majorarea tarifelor la energie s-ar putea adeveri curînd, iar noi ca întotdeauna ne vom pomeni în fața faptului consumat.

Revoltați prin casă vom contribui de o potrivă la bunăstarea finaciară a lui Șevciuk și Plahotniuc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu