miercuri, 14 martie 2018

Valerică fără Frică sau Cum e sa fii pudicul lui Plahotniuc


Valerică Munteanu s-a remarcat rapid în spațiul public, prin multitudinea de decizii contraversate semnate din fruntea Ministerului Mediului.  De rînd cu el avansînd și frații săi.


Pe 30 iulie 2015, Valeriu Munteanu  este numit Ministru al Mediului în cabinetul Filip.

Pe 15octombrie același an,  prin decizia lui Timofti, Ruslan Munteanu, fratele  său este numit director adjunct la SIS.

Igor Munteanu, fratele primilor doi, a deținut funcția de șef adjunct al Direcției Generale Locativ Comunală și Amenajare pînă în noiembrie 2017.

Pe 22 iulie 2016, Valeriu Munteanu este acuzat de mașinărie în cadrul ministerului. Potrivit Mișcarea Voievod, Fondul Dezvoltării Ecologice „Ecodava” și „Centrul de cooperare pentru tineret ”, conducerea Ministerului a elaborat un document  ilegal ce le permite proprietarilor de terenuri să extragă nisip și alte materiale de construcție în cariere. Prin culise se zvonește că documentul dat l-ar fi făcut milionar.

Pe 3  martie 2017, Pavel Filip și președintele companiei Frontera Resources International LLC, Steve C. Nicandros, au semnat Declarația comună privind explorarea, producția și dezvoltarea resurselor de hidrocarburi în Moldova. Tranzacția a fost încheiată chiar de Plahotniuc  în Texas în anul 2016. Potrivit anticorupție.md, concursul a fost  lansat de Ministerul Mediul formal. Informația fiind publicată în monitorul oficial cu mult înainte de desfășurarea propriu-zisă a concursului.

Mai mult decît atît, Frontera Resources nici nu întrunea condițiile lansate de minister.

În rezultat, Plahotniuc s-a  ales cu 40% din teritoriul R.M.,  iar Valerică se pregătește să devină edilul Chișinăului.

Pe 8 noiembrie 2017, Igor Munteanu demisionează din funcția  de șef adjunct al Direcției Generale Locativ Comunală și Amenajare. Cu puțin timp înainte de demisie, deschide.md publica o știre prin care arăta  Direcția Generală Locativ Comunală urma să fraierească  statul de 2 mil lei. Este vorba despre echipamentul de epurare a apelor reziduale pe care instituția municipală a vrut să-l cumpere cu peste 14 milioane de lei, adică cu 2 milioane de lei mai scump decât cea mai mică ofertă propusă la licitație. Grupul de lucru a examinat dosarele sub conducerea șefului adjunct Igor Munteanu.  

12 zile mai tîrziu, CNA efectuiază percheziții la primăria Chișinău în baza  acestui caz. Ca urmare au fost reținuți 4  indivizi. Nu și Igor Munteanu numele căruia a mai apărut în licitații cu nereguli.   Hazliu așa-i?

Ruslan  Munteanu pînă în prezent activează bine merci la SIS.

Mai crede cineva în sinceritatea lui Valerică?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu