În PL există 2
oameni care nu obosesc vreodată. Unul
este Dorin Chirtoacă cu care municipalitatea luptă de peste 6 ani, al doilea
este Ministrul Mediului, Valeriu
Munteanu. Ambii sunt ca rîia, cu cît îi scarpini mai mult cu atît mîncărimea
este mai profundă. Leac împotriva lor încă nu s-a depistat. Tocmai de asta și
plaha îi menține în funcții pînă la moment.
Spre exemplu, în februarie 2016, Munteanu înarmat c-o sapă, întreprinde o vizită inopinată în pădurile din țară. Prima constatare vizavi de soarta pădurilor sună astfel: “Cred, e timpul să ne întoarcem în pădure. Cum se fură, cum scapă nepedepsiţi hoţii, care sunt persoanele implicate în jaful din pădure vom anunţa toata lumea”. Numai că timpul a trecut, dar înbunătățiri în sensul dat așa și n-am văzut.
În schimb în 2017, Munteanu a reușit să pună pe tapet cîteva proiecte ale
PD, față de care plaha n-a avut nicio obecție.
Pe 17 martie curent, în parlament au fost supuse dezabaterilor 2 proiecte mega importante pentru mediu. Este vorba de Concesionarea a 40 la sută din teritoriul RM și Problema hidrocentralelor de pe Nistru.
Deși, primul subiect a fost mai
mult decît mediatizat și scoase la iveală toate neajunsurile, în parlament
prestația lui Munteanu a fost mega bombastică. În decurs de 2 ore s-a creat
senzația că recită versurile lui Eminescu. Al doilea subiect la fel de
important, discutat în prealabil de Filip la Kiev cu omologul său, Munteanu l-a
expus la fel de bine. Pînă și Candu s-a mirat
de capacitățile oratorice ale individului.
Dacă ar fi să comparăm activitatea tuturor miniștrilor din guvernul Filip, observăm că
Munteanu este cel mai activ. Inclusiv
după numărul și gradul de complexitate a proiectelor lobate în legislativ.
Se poate lipsi plaha de un asemenea bijuterie? Evident că nu, individul
va conduce Ministerul agriculturii,
dezvoltarii regionale și mediului, după reformarea guvernului.
Așa că, la finalul reformei și lupul va fi sătul și
oaia va rămînea întreagă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu