Pe 19 ianuarie curent un grup de
ONG- iști “declarați pro- europeni”, în frunte cu președintele Asociației
pentru Politică Externă, Victor Chirilă
somau societatea asupra unor “aberații” expuse de Dodon, în cadrul vizitei la Moscova. Pe unul din subiectele expuse în declarația
semnată de 44 de reprezentanți, dl Chirilă a mințit poporul în modul cel mai
impertinent.
Din declarație: “Pagubele economice cauzate de suspendarea Acordului de
Asociere se vor ridica, pe termen scurt, la sute de milioane de EUR, iar mii de
cetățeni moldoveni își vor pierde locurile de muncă”.
În acest context, țin să reamintesc dlui Chirilă, că “Regimul
liberalizat de vize este aplicat în cazul călătoriilor scurte, de maximum 90 de
zile timp de jumătate de an. Persoanele
care vor încălca acest regim riscă sancţiuni, precum amenzi de până la 3 mii
lei sau interdicţia de a călători în UE pe o anumită perioadă”. http://www.realitatea.md/moldovenii-vor-putea-calatori-liber-in-30-de-state-inclusiv-non-membre-ale-ue-din-romania-pana-n-portugalia_1447.html
Acordul liberalizat de vize nicidecum nu prevede locuri
de muncă pentru moldoveni, în statele membre ale UE. Ceea
ce încercă dl Chirilă să ne inducă. Mai mult decît atît, dl Chirilă cunoaște foarte
bine că, moldovenii ce muncesc în străinătate o fac doar în baza buletinul
românesc, or aflîndu-se illegal de ani buni, dobîndind la rîndu-i cetățenia
statului pe teritoriul căruia își desfășoară activitatea.
Un alt moment, la
fel de important, expus în cadrul declarației este că “Pagubele economice
cauzate de suspendarea Acordului de Asociere se vor ridica, pe termen scurt, la
sute de milioane de EUR”.
Cunoaște cineva
cîte mil de euro a investit UE în RM pentru deschiderea a noi locuri de muncă?
Numiți-mi măcăr o
întreprindere deschisă de europeni pe teritoriul țării? Ca să vă cred dle.
Așa că, înainte
de-a manipula poporul cu astfel de aberații treceți în revistă toate granturile
pe care le-ați obținut de la europeni în tot acest răstimp, în schimbul
declarațiilor manipulatoare, scopul cărora este destabilizarea situației
interne.
PS. Moldova n-are nevoie de un alt
maidan, precum o cere așa zisa „societate civilă” la îndicația cuiva de sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu