Într-o țară
capturată e greu să izbutești ceva. Mai cu seamă cînd acțiunile îți sunt sabotate pînă a fi
implementate.
Eșecul protestelor
La scurt după aflarea rezeultatelor preliminare ale alegerilor
prezidențiale, ODIP și Tinerii Moldovei au
protestat împotriva desfășurării scrutinului prezidențial. Deși, pe facebook
numărul susținătorilor era imens, realitatea a demonstrat contrariul.
Chiar din debutul protestului, inițiatorii lui, susțineau sus și tare că
acestea vor continua pînă ce vocea lor va fi auzită. Inițiativa fiind amplu
lăudată și încurajată de mai „marii presei”, doar că în afară de facebook,
nimeni n-a binevoit a li se alătura. De ce?
Unii susțin că organizațiile respective ar fi finanțate chiar de
Plahotniuc. Atunci mă-ntreb de ce Maia și cu Ghimpu, și ei oamenii păpușarului,
n-au binevoit a se alătura acestor tineri. Doar împărtășesc aceleași viziuni. Unde
au dispărut oamenii Maiei în noaptea de 13 spre 14 noiembrie? De ce nu se mai
aud? Nu-i mai deranjează acțiunile lui Dodon acum?
Voronin alegerile nu trebuiesc
legitimizate
În timp ce ODIP și Tinerii Moldovei protestau în fața CEC, Voronin la
rîndu-i era încadrat în primul rînd la a bate clopotul pe marginea scrutinului
prezidențial. Cică alegerile n-ar trebui recunoscute. Reiese, că în timpul
primului său mandat scrutinul s- desfășurat fără abateri de la normă, dar cînd
este ales Dodon, scrutinul n –ar trebui legitimizat. Un lucru este cert, Voronin nici pînă acum
nu-și poate imagina cum un subaltern al său poate ajunge primul om în stat. Iar
el, marele comunist este zeflemit de toți. Pînă și Timofti reiese că a valorat
mai mult în timpul mandatului, din moment ce beneficiază de birou și asitentă
personală.
Rolul lui Lupu
Duminică, în cadrul unei emisiuni tv, Lupu ne asigura pe toți că a făcut-o
pe bărbatul. Mai exact, s-a retras din
cursă pentru ai dubla șansele doamnei pentru turul II. Oare dle Lup? Să te fi
cucerit ochii frumoși ai Maiei Sandu, or ți-e greu să recunoști ca-i fost un
simplu prezervativ? Cum se face că deciziile în partid se iau fără acordul dumitale?
Reiese că Diacov, în postura sa de președinte de onoare, este la curent cu tot,
iar tu afli ultimul. http://unimedia.info/stiri/video-diacov-si-lupu-se-contrazic-in-declaratiile-privind-retragerea-candidatului-pdm-din-cursa-electorala-124000.html
Nu - mi amintesc să fi auzit așa ceva. Ca
și Voronin vă supradozați valoarea pe care cetățenii o contestă ani la rînd
deja. Ridicol.
Șalaru, personajul non-sens
Pe Șalaru așa și nu l-am văzut toată
campania electorală, în schimb s-a remarcat rapid după finalizarea scrutinului
prezidențial. Îndată ce-a aflat că Dodon va fi noul președinte, mintea sa a și
luat foc. Acesta a ordonat tuturor subdiviziunilor Ministerului Apărării să
înlocuiască fotografiile oficialilor, cu ale domnitorilor si scriitorilor
români. Într-un cuvînt Șalaru nicidecum nu vrea să recunoască existența acestui
stat, în schimb de funcția de ministru se
ține cu ambele mîini. Mă întreb acum, cine-i mai periculos pentru
Republica Moldova, un socialist statalist sau un antimoldovean?
Decizia Curții
Pe 6 decembrie Curtea Constituțională ar trebui să valideze alegerile
prezidențiale. Pînă la moment nu există un temei real ca scrutinul să fie
anulat, chiar și așa nimeni nu cunoaște ce-i în mintea unui individ ca
Plahotniuc, care poate inversa situația în orice moment. Totuși, luînd în
calcul numărul mare al contestațiilor privind desfășurarea scrutinului
prezidențial, Dodon ar putea să-și între-n drepturi anul viitor sau chiar
deloc, în dependență de acțiunile sale ulterioare, după cum a dat de înțeles
chiar finul Candu.
Ce ține de procurorul general Plahotniuc nu- și face mari griji. Se pare că
acesta va fi numit de actualul președinte. “Alexandru Arseni, expert în drept
constituțional, Igor Dodon s-a grăbit atunci când a cerut concurs repetat
pentru numirea procurorului general, deoarece acesta ar putea fi desemnat de
către actualul președinte, Nicolae Timofti”.
Însă, pînă la
numirea procurorului Dodon este lipsit de Serviciul de Pază și Protecție de Stat, precum
și de dreptul de-a numi directorul SIS. (de primul s-a dezis singur, nu știu
pentru cît timp acum).
PS: Timofti a avut mai multe pîrghii
administrative decît le va avea președintele desemnat de noi. Așa că, cu sau
fară voia noastră Timofti ne va ferici și de această dată la cumpăna dintre ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu