Voronin nu și-o va ierta dacă Dodon ajunge președinte

Vladimir Voronin are o calitate extrem de rar întîlnită la politicienii de azi, aceea de-a crește președinți pentru Moldova.  

.......................................................

6 martie 2005, Lupu  accede în parlament pe listele PCRM. 3 săptămîni mai tîrziu Voronin îl propune pe Marian Ilici la funcția de președinte al parlamentului. 3 ani mai tîrziu Lupu, triunfător și plin de sine, posibil gîndindu-se la acel moment că poate fi moștenitorul lui Lenin, prin înlăturarea lui Voronin de la conducerea PCRM și-a țării, se hotărăște să –și ia carnetul de partid.  Între valorile sale personale și cele ale PCRM „exista o compatibilitate dacă nu 100% cel puțin de 90%”, susținea Lupu atunci. Compatibilitate care s-a spulberat imediat ce Voronin a înțeles aluzia lui Ilici de-atunci. Astfel, după evenimentele din aprilie 2009 și refuzul comuniștilor de-al propulsa la funcția de președinte, Lupu părășește grabnic Partidul Comuniștilor. Întrebat de plecarea lui Marian Ilici, Voronin  a răspuns la rîndu-i cu o întrebare: “de ce a intrat el în partid mai bine de un an în urmă şi care au fost scopurile lui?”.

2 ani mai tîrziu, mai exact 4 noiembrie 2011, PCRM este părăsit de alte vărfuri în care Voronin s-a încrezut mereu: Dodon, Greceanîi, Abramciuc. Evident plecarea acestora n-a fost la fel de pompoasă ca cea a lui Marian Ilici, însă destul de răsunătoare pînă în prezent. Nu întîmplător Voronin îl cataloghează pe Dodon drept trădător. Deși, spre deosebire de Marian Ilici, Dodon n-a divulgat scheletele din PCRM și nici nu și-a privit fosta echipă cu dispreț, din contra a pledat mereu pentru prietenie și colaborare de durată. 

Ceea ce n-a prevăzut Voronin, ca și noi toți de altfel, a fost succesul enorm obținut de Dodon în cadrul alegerilor parlamentare din 2014, urmate de alegerile locale, unde PSRM-ului i-a revenit cota de cîndva a PCRM.

Totuși, la moment Voronin are o singură frică din cauza căreia nu poate dormi nopțile. Frica că Dodon trădătorul o să-l detroneze în mod democratic, ceea ce în cazul său s-a produs prin dictatură și control.

Nu în zadar, Voronin ne îndemna la începutul verii să boicotăm alegerile prezidențiale, pe motiv că niciun candidat n-ar fi mai destoinic pentru funcția de președinte, decît a fost chiar el.