La
ultimul protest de anul curent, liderii protestatari, Dodon-Usatîi și Năstase
au menționat în cor că protestele vor continua în formula actuală pînă
guvernarea va cădea. Ca în scurt timp, Usatîi să reușească performanța de-al
exclude pe Dodon din cadrul protestelor prin asocierea sa cu Plahotniuc. În
cazul dat, Năstase care din start a spus Nu Plahotniuc, nu-și permite acum luxul
de-a apărea alături de liderul socialist.
Chiar
și așa Năstase n-ar trebui să doarmă liniștit, deoarece oricînd poate urma
soarta lui Dodon. Dar, despre asta un pic mai jos.
Metodele
prin care Dodon a fost exclus
1.
În
timpul actualelor proteste, Usatîi a reușit să-l înduplece pe Dodon să renunțe
la geopolitică și steme de partid în favoarea cetățenilor. Un lucru corect în
primă instanță. Susținut și de Platforma DA.
2.
A
menționat că Dodon s-ar fi întîlnit cu Plahotniuc în Cipru, după s-a eschivat
de la acuzații, astfel a reușit excluderea PSRM din cadrul protestelor masive
împotriva guvernării.
3.
Îl
asociază pe Dodon cu Plahotniuc. Respectiv, antirating-ul lui Plaha stagnează
automat și pe liderul PSRM.
4.
Îl
numește pe Dodon curcan, care se unflă în pene și nu întreprinde absolut nimic.
Idee susținută de majoritatea cetățenilor care nu înțeleg că din opoziție nu
poți face mai nimic.
5.
Îl
acuză pe Dodon că prin votul oferit președintelui Timofti a contribuit la
menținerea alianței pro europene, uitînd că de fapt el a consiliat și
aprofondut această alianță mai bine de un an. Ceea ce face indirect pînă în
prezent, Filat -unicul dușman al clasei.
6.
Protestatarii
lui Usatîi l-au blamat nu o singură dată
pe Dodon în timp ce vorbea în fața lor. Lucru întîmplat și cu Năstase.
7.
Usatîi
nu s-a expus niciodată clar asupra vectorului extern, nici electoratul său.
8.
Toate
mediile lui Plahotniuc au diminuat numărul oamenilor prezenți la protest din
partea Platformei DA și PSRM, și au majorat triplu numărul protestatarilor PN.
9.
În
cadrul ultimilor apariții TV, Usatîi a reușit să bulverseze tot electoratul și
să-l acapareze de partea sa, inclusiv și acel segment care anterior avea ochi
doar pentru Ghimpu.
10. În
situația actuală este de ajuns ca Usatîi să repete de 3 ori la 5 posturi TV că
Unirea este unica soluție de-a scăpa de oligarhi, și electoratul de ambele
extreme va fi pentru. Fară nici o remușcare. Deoarece, însuși Dodon e
considerat oligarh, spre deosebire de liderul PSRM, Usatîi n-a ascuns nimic, ci a pus cărțile pe
masă chiar din prima zi despre proprietățile și veniturile sale, lucru apreciat
de oameni.
Soarta
lui Năstase
Ultimul
și cel mai greu obictiv de atins pentru Plahotniuc, dar aplicat cu ușurință de
Usatîi, este distrugerea Platformei DA, a partidului Politic desprins din DA,
și a fraților Andrei și Vasile Năstase.
1.
Primul
lucru s-a manifestat prin unirea protestatarilor într-un singur protest, lucru
care simpatizanții anteriori ai Platformei DA l-au condamnat cu vehemență.
2.
Simbolul
crizantemelor prezent în cadrul protestelor, propus inițial de Năstase, a fost
preluat și de Usatîi, care a popularizat mesajul într- atît de mult, încît toți
cred că ideea în sine îi aparține.
3.
Majoritatea
îl privesc pe Andrei Năstase drept un trădător, inclus în aceeași oală cu
Ghimpu, Filat, Roșca, etc, deși încă n-a trădat nimic.
4.
Usatîi
s-a victimizat atît de mult pe seama articolul 79 din constituție, privind
alegerea șefului statului, ceea ce a contribuit la diminuarea șanselor pentru
Năstase și Dodon către funcția
respectivă.
5.
Un alt
element solicitat intens de Usatîi este Boicotarea Alegerilor, detaliu
cu care Năstase, Dodon nu sunt de acord. Astfel, Usatîi se asigură că segmentul
său de electorat este disciplinat, că în
ziua alegerilor vor strica buletinele de vot ca-n cazul alegerilor parlamentare
din 2014. Iar, președinte va fi un pro -european propus de PD.
6.
Compromite
Platforma DA și munca acestora de pînă acum, și
segmentează mișcarea protestatară.
Concluzie:
1. Protestele nici n-au început, dar Usatîi deja diminuiază importanța
acestora.
2. Diminuarea protestelor înseamnă distrugerea masei protestatre și a
liderilor acesteia.
3. Usatîi este extrem de periculos pentru noi toți, mult mai periculos
decît Plahotniuc. Accederea sa la guvernare înseamnă moartea nostră
sigură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu